Bush și Obama se întâlnesc "face to face" luni

492
Barack Obama va avea luni prima întâlnire cu președintele american în exercițiu George W. Bush, a cărui sarcină se reduce tot mai mult la a-i ușura misiunea succesorului său în funcție și la împiedicarea unui atac terorist în timpul ce i-a mai rămas, relatează AFP.
Bush însuși a anunțat joi că va discuta cu Obama săptămâna viitoare despre marile dosare politice, cum ar fi criza economică și războiul din Irak. Purtătorul de cuvânt al lui Bush, Dana Perino, a declarat că întâlnirea va avea loc luni după-amiază la Casa Albă, unde Obama va veni pentru prima dată de când a devenit, marți, primul președinte de culoare al Statelor Unite.
Discuțiile din Biroul Oval vor avea loc cu doar câteva zile înainte de summitul pe tema crizei economice, la care vor participa lideri din 20 de țări industrializate și din statele emergente, la 15 noiembrie, la Washington.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8982 secunde