Bashar al-Assad a încălcat armistițiul din Siria
Articole recomandate
Pericol uriaș în Slănic Prahova: O stradă s-a surpat și sute de oameni riscă să rămână fără locuințe
25 Aprilie 2024
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
Regimul sirian a lansat astăzi un atac împotriva rebelilor într-o provincie din sudul țării, în ciuda unui armistițiu. Informația a fost făcută de o organizație neguvernamentală, însă media de stat relatează că atacul a fost îndreptat împotriva jihadiștilor, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Atacul din provincia Sweida a început în această dimineață, la aproximativ 24 de ore de la intrarea în vigoare în această zonă a unei încetări a focului, încheiată sub egida Rusiei, Statelor Unite și Iordaniei și care se aplică de asemenea în provinciile Deraa și Quneitra, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
"Forțele regimului, sprijinite de aviație, au lansat atacul împotriva unui sector din nord-estul orașului Sweida", a declarat OSDO, anunțând ciocniri la sol între trupele proguvernamentale și grupuri de rebeli.
Potrivit directorului Observatorului, Rami Abdel Rahman, grupurile de rebeli vizate sunt susținute de coaliția internațională condusă de Statele Unite ce luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria și Irakul vecin.
Regimul a luat sub control mai multe sate și dealuri în sector, a adăugat el.
Dar potrivit agenției oficiale de presă siriene SANA, teritoriile capturate erau în mâinile SI. 'Forțele și aliații noștri au capturat sate și coline după ce au eliminat un mare număr de teroriști ai SI", a relatat SANA.
Potrivit OSDO, violențe sporadice au fost observate de asemenea în ultimele 24 de ore în provincia Deraa, unde au avut loc schimburi de focuri între rebeli și forțele proguvernamentale.
Încetarea focului a intrat în vigoare în ajunul unei a șaptea runde de negocieri de pace între opoziție și regimul sirian la Geneva, sub egida ONU.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 06 Iunie 2017
Marţi, 20 Iunie 2017
Marţi, 06 Iunie 2017
Luni, 01 Mai 2017
Vineri, 21 Aprilie 2017
Marţi, 18 Aprilie 2017
Marţi, 18 Aprilie 2017
Joi, 13 Aprilie 2017
Luni, 17 Aprilie 2017