Atac armat într-un liceu american

109
Atac armat într-un liceu american - atac-1414225012.jpg

Articole recomandate

Un elev al liceului Marysville-Pilchuck, din apropiere de Seattle, a deschis vineri focul în instituție și și-a pierdut viața, a confirmat vineri poliția locală, în timp ce media americane difuzează informații potrivit cărora ar exista o a doua persoană decedată, relatează DPA și AFP.
"Confirmăm că există un mort și credem că această persoană este cea care a deschis focul", a spus presei șeful poliției din Marysville, Robb Lamoureux, potrivit Agerpres.ro.
Primele împușcături s-au auzit la ora locală 10.45 (17.45 GMT) de către cineva din cadrul școlii, dar nu s-a stabilit încă unde a avut loc atacul, a spus Lamoureux. Inițial, unii martori au afirmat că împușcăturile au avut loc în cantina liceului.
Conform mai multor media locale, agresorul s-ar fi sinucis după ce a deschis focul.
Poliția crede că nu a existat decât un singur atacator, chiar dacă liceul este încă în curs de evacuare.
Postul CNN, care citează surse din poliție, precum și Seattle Times Times, scriu că o a doua persoană a murit în atac.
Conform mai multor media, ar exista mai mulți răniți. Seattle Times menționează până la șapte răniți în urma atacului.
Între timp, spitalul în care au fost transportați patru dintre răniții în atacul armat a anunțat că trei dintre aceștia sunt în stare critică.
"Patru pacienți au fost aduși. Trei dintre ei sunt în stare critică", a declarat un responsabil al spitalului pentru postul CNN.
Potrivit DPA, care citează un medic de la Providence Regional Medical Center din localitatea Everett, aflată în nord-vestul statului Washington, doi dintre elevi ar fi în prezent operați și un al treilea este pregătit pentru o intervenție chirurgicală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 August 2014
Stire din Politică-Administrație : Elena Băsescu, "atac" la Elena Udrea
Pagina a fost generata in 0.9785 secunde