  |
„Din momentul în care ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi”… motiv pentru care din ianuarie 1978 sunt într-o permanentă agitație... Grădi, prea rigida școală generală, ceva mai relaxanta perioadă de gimnaziu (că doar între timp trecusem peste o Revoluție) și... liceul... Aventura a continuat în anul II de facultate când am ales să asortez cursurile cu un loc de muncă... la Opera Constanța, timp de un an. Mai apoi, cea mai frumoasă perioadă din viață, dar și cea mai grea… la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”... Nopți nedormite, petrecute în cămăruțele strâmte, dar atât de primitoare de la fosta Baie Comunală din Piața Unirii, unde migăleam la programele de sală, pregăteam materialele pentru impresari, învățam să scriu proiecte și, pe deasupra, încercam să nu mă îndepărtez prea mult nici de cursuri... TBOD... o mână de oameni care crease un imperiu într-ale artei! O echipă extraordinară! UNICĂ! Momente de neuitat, prezențe pe cele mai mari scene din țară și din afară și emoții cât cuprinde până la căderea cortinei, atunci când le citeam pe fețe balerinilor satisfacția, nemulțumirea, durerea, grija, încântarea, mirarea... Dar cum prima lecție învățată pe scările fostei Băi Comunale fusese „În viață nu trebuie să depinzi de nimeni!”, am ales să fiu... cea de-acum. Jurnalist! Am învățat „să îmi doresc întotdeauna puțin mai mult decât pot realiza”, în presă am înțeles că „fiecare suferă cât simte și mai ales cât înțelege”, iar „ca să poți respecta pe triumfător trebuie să fii tu însuți în luptă”. Mai știu că trebuie „să fii mândru că stai sus numai atunci când nu ți-e rușine să-ți aduci aminte cine te-a adus acolo”, dar și că „sunt lacrimi așa de grele și de fierbinți, încât ochii nu le pot plânge, iar ele zac în inimă arzând-o”… M-așez întotdeauna în fața tastaturii cu gândul la vorbele aceluiași Iorga: „Scrie cu sufletul tău și recitește cu sufletul altora”...
|
