Ce înseamnă "Lanțul mânuțelor fericite"

358
1
Ce înseamnă

Articole recomandate

Elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 38 "Dimitrie Cantemir" din Constanța au desfășurat activități în cadrul proiectului educațional "Lanțul mânuțelor fericite", sub îndrumarea asistentei Manuela Vaseliu. Răspândirea agresivă a Hepatitei de tip A, din ultima perioadă, a fost motorul de pornire al proiectului, având drept scop cunoașterea factorilor declanșatori ai bolii și a modalităților de profilaxie.
Elevii clasei a IV-a A, îndrumați de prof. Claudia Cârstocea, au realizat reguli ilustrate pentru prevenirea hepatitei, prin care au prezentat informații utile formării unor deprinderi sănătoase, igienice, sanitare, accesibile vârstei școlare.
Prof. Manuela Ilie, împreună cu elevii clasei a IV-a B, a organizat o șezătoare, o formă de activitate atractivă, recreativă și dinamizatoare în care, prin intermediul basmelor și al poeziilor create de copii, a subliniat importanța igienei și a prevenirii îmbolnăvirii. 
Elevii clasei a II-a B, îndrumați de prof. Simona Holubeanu, au realizat un colaj intitulat "Mânuțe fericite cu flori", activitate care, prin conținutul ideilor sugerate, prin modul de realizare, într-un cadru plăcut, se fixează puternic în memorie, accentuând importanța unui mod de viață responsabil și sănătos. Însoțiți de educatoare, le-au fost alături preșcolarii de la Grădinița "Amicii", care, interesați de temele abordate, au participat la activitățile amintite.




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 15 Martie 2014
Stire din Cultură-Educație : Rechizite gratuite pentru elevii români
Pagina a fost generata in 2.6832 secunde