BLOG ADINA BOCAI
Ultimele bloguri
Vineri, 16 Aprilie 2010, 21:38
Fantasio n-a murit!
Ieșirea din scenă a maestrului Aurel Manolache m-a întristat de două ori: o dată că încă un simbol al culturii constănțene s-a dus în lumea drepților și deci, poate suna banal, dar suntem într-adevăr și mai săraci, și a doua oară pentru că în fracțiune de secundă vestea morții lui a răscolit în mine amintirile unor ani care au apus demult și care nici nu se vor ...
Sambata, 13 Martie 2010, 10:38
Sâmbătă, 16 ianuarie, Istanbul devine oficial...
Sâmbătă, 16 ianuarie, la Istanbul va avea loc deschiderea oficială a manifestărilor ce vor marca anul acesta desemnarea metropolei din Turcia drept „Capitală Culturală Europeană”.În 2007, un juriu european a desemnat orașele Essen (Germania), Pecs (Ungaria) și Istanbul (Turcia) pentru a fi capitale europene ale culturii în 2010, statut ce le va permite să ...
Vineri, 15 Ianuarie 2010, 12:07
„Unitate în diversitate” –...
Sâmbătă, 9 ianuarie, la sediul UDTTMR va avea loc a X-a ediție a simpozionului cu tema "Unitate în diversitate". De data aceasta, evenimentul este organizat de filialal Constanța a UDTTMR. Și-au anunțat participarea reprezeantanți ai comunităților turcă și tătară din Constanța care vor dezbate problemele diversității în contextul european. Printre vorbitori - Narciz Amza, prof ...
Vineri, 08 Ianuarie 2010, 12:48
Apel al Comunității Tătarilor din Canada către...
Am primit mesajul de mai jos astăzi, de la un tătar plecat din România, așa cum el însuși ne scrie, de 35 de ani. În tot acest timp, Iskender Ibram a păstrat legătura cu etnicii din România și de 20 de ani este și președintele Comunității Tătare din Canada. „Unirea generează puterea” este principiul după care se ghidează comunitatea de acolo, iar Iskender Ibram ...
Vineri, 04 Decembrie 2009, 17:07
In memoriam Mustafa Kemal Atatürk
La 10 Noiembrie 1938, se stingea din viață, în Palatul Dolmabahce din Istanbul, făuritorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk.
Numele primit la naștere a fost prevestitor pentru viitorul celui care avea să devină un simbol al Turciei moderne. Mustafa înseamnă în limba turcă „Alesul”. Elev fiind la Școala secundară militară din Salonic (orașul în care ...
Marti, 10 Noiembrie 2009, 13:33
Cursuri de jurnalism la CJI! Extinderea...
Centrul pentru Jurnalism Independent a extins până la 23 octombrie a.c. perioada de înscriere la următoarele cursuri:
1. Știrea – Tehnici de redactare și scriere; trainer: Marian Chiriac, jurnalist freelancer/ Asociația de Investigații Media în Balcani
2. Jurnalism online; trainer – George Hari Popescu, jurnalist freelancer & asistent universitar la Facultatea ...
Luni, 19 Octombrie 2009, 14:32
Hercules vs Ovidiu
Doar statuia lui Hercules din orașul vechi a rămas parcă indiferentă la nepăsarea oamenilor și se încăpățânează să transmită turiștilor același mesaj milenar al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală...
Sambata, 08 August 2009, 13:48

Yalova... povestea continuă
Pentru al treilea an la Yalova... Unii zic că e mult, alții că e puțin... eu mă gandesc că e doar... suficient! Aproape 10 zile s-au scurs și de data asta... :)
Joi, 23 Iulie 2009, 16:59

„Turcii și tătarii”, partea a III-a a...
Mai bine mai târziu decât niciodată, tot astfel mi-am spus si eu cand am decis să scriu câteva rânduri despre lucrarea dedicată turcilor și tătarilor din Dobrogea, lucrare coordonată de Maria Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanța.
Este volumul III dintr-un Studiu etnografic dedicat Dobrogei și a fost lansat cu ceva vreme în urmă. Indiferent de momentul la care va fi răsfoită ...
Miercuri, 15 Iulie 2009, 20:15

Fiți gata de start la a V-a ediție a...
Marți, 19 mai, toți iubitorii sportului sunt așteptați la a V-a ediție a Crosului tineretului turc organizat la Constanța.
Marti, 19 Mai 2009, 00:20

In Word arata mai bine totul... era o lista ordonataGasit pe blog la colega Popescu Corina. Se pare ca asta e trendul in ultimul timp: the randomness of life. Adica m**e deterministilor convinsi. In fine, regulile sunt simple: bagi toata muzica pe care o ai intr-un player, dai shuffle si apoi, pentru fiecare intrebare, apesi NEXT. Si vezi ce iese. Voila! (da, cuvant in franceza. Huo!)
1. IF ...
Marti, 19 Mai 2009, 00:20
Dați un click!
Da, da… Dați un click pe poza de-alături. Sunt informații elementare despre alegerile europarlamentare din 7 iunie. Că vrem sau nu, că ne place sau pur și simplu detestăm subiectul, asta este, oameni buni! Trebuie să știm cu ce se mănâncă, ce alegem, de ce să alegem, cine ar putea să ne reprezinte…
Luni, 11 Mai 2009, 09:44

Invitație
N-am să caut cuvinte mari pentru spectacolul „Spărgătorul de nuci” din seara aceasta. Povestea în sine nu suportă prea multă filozofie și nici o abordare pretențioasă a subiectului nu cred că face bine…
Vreau doar să vă recomand să mergeți, ori de câte ori aveți ocazia, să-i vedeți pe balerinii de la „Oleg Danovski” și în spectacolul „Spărgătorul de ...
Luni, 06 Aprilie 2009, 01:51

Calator prin stepele anatoliene (II)
Konya... i-am zis în urmă cu aproape doi ani "patria dervișilor rotitori"Dacă ajungeți în ținuturile anatoliene, opriți-vă și la Konya. Nu ocoliți orașul situat la sud de Ankara, cu cei aproximativ 1.500.000 de locuitori, chiar dacă localitatea are un puternic specific religios.
Joi, 19 Martie 2009, 00:37

Călător prin stepele anatoliene (I)
CappadociaMi-a picat în mână zilele trecute un „Cuget” din 30 aprilie 2007... „Cappadocia - la capăt de lume, printre cămile, grote și aur cât vezi cu ochii”... Scrisesem reportajul de la sute (poate chiar mai bine de 1.000) de kilometri depărtare de casă, din mijlocul unei civilizații parcă atemporale în felul ei, dar atât de bine ancorate în realitatea zilelor noastre ...
Miercuri, 04 Martie 2009, 11:14

Să fi(i) iubit…
După cum probabil știți, spectacolele de la Opera constănțeană beneficiază de traducere, implicit titrare a libretului. Un lucru bun, căci astfel reprezentațiile sunt accesibile unui public mai larg. Înscrisurile sunt, însă, departe de a fi redactate corect din punct de vedere gramatical, iar asta este foarte supărător, mai ales într-o instituție… de cultură.
Duminica, 15 Februarie 2009, 19:56

Dă-o mai departe!
Primesc zilnic o grămadă de mailuri care, după ce mă amăgesc cu imagini frumoase, vorbe cu tâlc și povețe blânde, mă îndeamnă, în final, să le trimit mai departe. Mai nou, chiar în seara asta, am primit și rugăciuni... Îți spui în gând rugăciunea, enșpe zile la rând, după care dorința cea mare ți se va îndeplini... Sunt amenințată că, dacă păstrez mesajul numai pentru mine, se strică vraja, iar ...
Vineri, 16 Ianuarie 2009, 22:48

Un an binecuvântat...
La mulți ani!„Îți doresc să ai parte de tot ce ai și mai vrei, de tot ce nu ai și îți dorești, de tot ce îți lipsește și nu știi...” Acesta a fost unul dintre zecile de mesaje primite de sărbători, dar cel mai drag mie, și asta pentru că el a venit de la finuța mea de 6 ani și puțin (e drept că i-a dat o mână de ajutor mama). La fiecare întâlnire pe care o avem, Bianca nu contenește ...
Vineri, 09 Ianuarie 2009, 22:27

Crăciun fericit!
Daruri alese...Copil fiind, nu-mi amintesc să-mi fi dorit vreodată ceva în mod special sub brad... Tot ce îmi doream an de an era ca mama să ne împodobească bradul, iar EL, Moșul, să vină, să mă țină preț de câteva minute în brațe timp în care eu să îi spun poezia și să îmi promită la plecare că se va întoarce și anul următor...
Miercuri, 24 Decembrie 2008, 00:07

EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
EU-ETNICA
La "debut"...Am făcut-o și p-asta...
Duminica, 14 Decembrie 2008, 23:24
De Bayram...
Un Bayram fericit!Începând de luni, 8 decembrie, timp de patru zile, întreaga suflare musulmană sărbătorește Kurban Bayram-ul sau Sărbătoarea Sacrificiului… la fel și membrii comunităților tătară și turcă din România… Așa că, dragii mei interetnici, vă urez și eu „Kurban Bayram Kayirli Bolsin!” sau, după caz, „Kurban Bayram Mübarek Olsun!”
În rest… poftă ...
Duminica, 07 Decembrie 2008, 19:01

20 de ani...
YAFEM, simbolul unui Imperiu... culturalAu construit un imperiu... cultural în 20 de ani și au dat tonul manifestărilor dedicate promovării tradițiilor turcilor de pretutindeni...
YAFEM (Centrul de Cultivare și Promovare a Folclorului Turcesc de la Yalova) a împlinit, de curând, 20 de ani...
Sambata, 29 Noiembrie 2008, 14:21

Premiului „Mehmet Niyazi”
Sâmbătă, la Medgidia, prima ediție a decernării Premiului „Mehmet Niyazi”Sâmbătă, 22 noiembrie, la Medgidia, se va decerna pentru prima dată Premiul „Mehmet Niyazi”. Evenimentul este organizat de către Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România, filiala Medgidia, și se va desfășura după următorul program: la ora 10,00 se va oficia o slujbă religioasă la ...
Joi, 20 Noiembrie 2008, 13:42

La vot... pe bani grei
Campania ASG pentru a convinge lumea să meargă la vot costă peste 400.000 de euroPotrivit NewsIn, Agenția pentru Strategii Guvernamentale (ASG) plătește circa 415.000 de euro pentru o campanie de atragere la vot a cetățenilor, cea mai mare sumă, peste 390.000 de euro, fiind achitată pentru serviciile de publicitate ale firmei Imager - The Image Creator SRL, care a câștigat licitația organizată de ...
Miercuri, 19 Noiembrie 2008, 23:54

De ce să mergeți totuși la Sighișoara...
Nu cred decât ceea ce văd...Serile trecute, la CTV, un coleg de breaslă își manifesta dezamăgirea în ceea ce privește Sighișoara și îi îndemna pe constănțeni să nu meargă în orașul cetate... Din diverse motive... Că străzile sunt murdare, că viața e scumpă acolo, că ospătarii s-au uitat urât la el, că oamenii nu sunt prietenoși, că cetatea nu este de fapt uauuuuuu, așa cum se spune, și că e cale ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42

Antrenorul principal al Farului, Ion Marin, a declarat, ieri, la conferința de presă prilejuită de meciul cu Poli Timișoara, că partida este extrem de importantă pentru „rechini“. Pentru a învinge, aceștia trebuie să formeze în teren o adevărată echipă, să fie disciplinați tactic, agresivi și să se angajeze total.
„Dacă vrem trei puncte, trebuie să ieșim epuizați de pe teren ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42
De ce să mergeți totuși la Sighișoara...
Nu cred decât ceea ce văd...Serile trecute, la CTV, un coleg de breaslă își manifesta dezamăgirea în ceea ce privește Sighișoara și îi îndemna pe constănțeni să nu meargă în orașul cetate... Din diverse motive... Că străzile sunt murdare, că viața e scumpă acolo, că ospătarii s-au uitat urât la el, că oamenii nu sunt prietenoși, că cetatea nu este de fapt uauuuuuu, așa cum se spune, și că e cale ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42
De ce să mergeți totuși la Sighișoara...
Nu cred decât ceea ce văd...Serile trecute, la CTV, un coleg de breaslă își manifesta dezamăgirea în ceea ce privește Sighișoara și îi îndemna pe constănțeni să nu meargă în orașul cetate... Din diverse motive... Că străzile sunt murdare, că viața e scumpă acolo, că ospătarii s-au uitat urât la el, că oamenii nu sunt prietenoși, că cetatea nu este de fapt uauuuuuu, așa cum se spune, și că e cale ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42
De ce să mergeți totuși la Sighișoara...
Nu cred decât ceea ce văd...Serile trecute, la CTV, un coleg de breaslă își manifesta dezamăgirea în ceea ce privește Sighișoara și îi îndemna pe constănțeni să nu meargă în orașul cetate... Din diverse motive... Că străzile sunt murdare, că viața e scumpă acolo, că ospătarii s-au uitat urât la el, că oamenii nu sunt prietenoși, că cetatea nu este de fapt uauuuuuu, așa cum se spune, și că e cale ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42
De ce să mergeți totuși la Sighișoara...
Nu cred decât ceea ce văd...Serile trecute, la CTV, un coleg de breaslă își manifesta dezamăgirea în ceea ce privește Sighișoara și îi îndemna pe constănțeni să nu meargă în orașul cetate... Din diverse motive... Că străzile sunt murdare, că viața e scumpă acolo, că ospătarii s-au uitat urât la el, că oamenii nu sunt prietenoși, că cetatea nu este de fapt uauuuuuu, așa cum se spune, și că e cale ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42
De ce să mergeți totuși la Sighișoara...
Nu cred decât ceea ce văd...Serile trecute, la CTV, un coleg de breaslă își manifesta dezamăgirea în ceea ce privește Sighișoara și îi îndemna pe constănțeni să nu meargă în orașul cetate... Din diverse motive... Că străzile sunt murdare, că viața e scumpă acolo, că ospătarii s-au uitat urât la el, că oamenii nu sunt prietenoși, că cetatea nu este de fapt uauuuuuu, așa cum se spune, și că e cale ...
Miercuri, 12 Noiembrie 2008, 23:42
Cu Parlamentul la… psihiatru
Bună idee!!! Riscul e cam mare…Un candidat la deputăție într-un colegiu din Covasna a avansat astăzi ideea ca toți candidații pentru Parlament să treacă pe la un control psihiatric care să ateste că… au toate țiglele pe casă, cum se spune pe românește.
Dan Suciu (candidat al PD-L Covasna pe colegiul Sfântu Gheorghe) își argumentează propunerea spunând că „Parlamentul trebuie să ...
Miercuri, 05 Noiembrie 2008, 20:24

SEX vs. DEX
Despre „Impotenți”...Ia priviți! http://dexonline.ro/search.php?cuv=impotent
Luați-o ca pe o completare la editorialul de astăzi inititulat „Impotenții”...
Nu mică mi-a fost mirarea să constat că până și mari directori care se pretind a fi și domni au limitat comentariile pe marginea materialului amintit doar la conotațiile... sexuale ale titlului... În acest context ...
Marti, 04 Noiembrie 2008, 22:46

Judecata
Dar pe noi cin’ ne judecă?!De „La tribuna Senatului” se spun și... adevăruri.
Iată unul dintre ele:
„Se spune că, în pădure, s-au întâlnit cioara și privighetoarea. Cioara și privighetoarea au început o dispută pe tema cine cântă mai frumos. Au convenit ca judecător să le fie porcul și pariul era următorul: cea care va fi aleasă de porc, că ar cânta mai frumos, urma să-i ...
Luni, 03 Noiembrie 2008, 00:00

Vorba lui... Albert Camus
"Trebuie să fii fie foarte bogat, fie foarte sărac, ca să trăiești fără să faci compromisuri..."
Duminica, 21 Septembrie 2008, 19:51

Festivalul măștilor de la Pernik
Cu mască și fără mască...În perioada 25 - 27 ianuarie, în localitatea bulgărească Pernik, lângă Sofia, se va desfășura a 17-a ediție a Festivalului măștilor „Surva“. Evenimentul este unic în Balcani.
Timp de trei zile, pe străzile Pernikului va avea loc o paradă a măștilor și a tradițiilor promovate de cele mai cunoscute ansambluri folclorice din țări balcanice. Festivalul are și o ...
Duminica, 20 Ianuarie 2008, 18:11

Ziua Asura
Așure, desertul de pe Arca lui NoeAstăzi, credincioșii musulmani sărbătoresc ziua Așura, cea de-a zecea zi din prima lună (Muharrem) a calendarului islamic. Potrivit tradiției, în această zi credincioșii musulmani țin post iar femeile pregătesc Așure (çorbası sau desertul - ciorbă de așure). De fapt, tradiția spune că începând de astăzi începe luna Așura, în această perioadă, într-una din ...
Sambata, 19 Ianuarie 2008, 10:18

Interetnice
Interetnice„Dacă-i vorbești cuiva într-o limbă pe care o înțelege, ceea ce-i spui îi ajunge la creier. Dacă îi vorbești, însă, în limba maternă, ceea ce-i spui îi ajunge la suflet.“ (Nelson Mandela)
Așadar, pentru toți „interetnicii“,
La mulți ani!
Cani Seneniz Kayirli Bolsin!
Yeni Yiliniz Kutlu Olsun!
Kali Chronia!
Ein Gutes Neues Jahr!
Shnorhavor Nor ...
Miercuri, 02 Ianuarie 2008, 15:40

Imam din Dallas, în vizită la Constanța și...
Imam din Dallas, în vizită la Constanța și BucureștiMuftiatul Cultului Musulman din România în parteneriat cu Ambasada SUA la București și cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România organizează luni, 26 noiembrie ora 17,00, la sediul UDTTMR (str. Bogdan Vodă nr. 75, parter) o masă rotundă cu participarea dr. Yusuf Kavakci, imam din Dallas (TX, USA).
Miercuri, 28 noiembrie ...
Miercuri, 21 Noiembrie 2007, 22:50

„Traseul“ liberal(ist)
„Traseul“ liberal(ist)Aseară, la CTV, LIBERALUL Tucan a ieșit iar la rampă, după ce edilul democrat Calapod l-a întărâtat cu propunerea de a-i aduce concurența DE STAT pe cap. Mai exact, este vorba despre mult disputatul traseu Constanța – Năvodari pe care îl deservește și firma lui Tucan. Pardon! Firma la care soția lui Tucan este acționar majoritar!
După dezbaterea publică pe ...
Joi, 01 Noiembrie 2007, 19:53

Ei si noi
Diversitatea culturală„Am fost uimit să aud că un jurnalist din București a mers în județele Harghita și Covasna și a scris un reportaj despre locuitorii de acolo, fără să cunoască limba…“, a fost afirmația care, în urmă cu nici o lună, m-a făcut să mă simt un intrus în țara mea. Iar afirmația îi aparține unui deputat din Elveția, invitat fiind să ia parte la un simpozion pe ...
Duminica, 21 Octombrie 2007, 21:25

|
|
|||||||||||||||||||||||