Povestea este simplă şi, totodată, complicată, ca orice poveste de viaţă. Şi totul pare să provină din interpretarea unui celebru cântec al lui Leonard Cohen, „Faimosul loden albastru” (Famous Blue Raincoat), ale cărui triste versuri dezvăluie şi ascund o tristă poveste de dragoste şi infidelitate. Cântecul străbate piesa de la început până la sfârşit. Conceput ca o scrisoare, textul pare a fi adresat, de către cel ce semnează la final L.Cohen, prietenului („my brother, my killer”) care a trăit o poveste de dragoste cu soţia lui, poveste înţeleasă şi acceptată ca făcând parte din viaţă, poveste care, paradoxal, nu distruge afecţiunea celui trădat faţă de infideli.   

Piesa „Portretul Doamnei T” începe cu un pictor care vine la uşa actriţei octogenare Doamna T. pentru a-i face portretul, la comanda unui necunoscut al cărui nume se promite revelat la terminarea tabloului. După ce îl refuză categoric, din inerţia prizonieratului în propria singurătate, bătrâna actriţă se lasă convinsă a-i poza - ori din curiozitate, ori din cauza asemănării pictorului cu fiul ei pierdut prin lume, ori întrezărind posibilitatea comunicării cu o altă fiinţă omenească.

Începe o serie de şedinţe în cadrul cărora se creează un anumit gen de intimitate între artist şi subiectul artei sale. Fără ca relaţia de confidenţă să fie declarativă, cei doi îşi mărturisesc cele mai profunde trăiri.

Cu dezinvoltură şi farmec, Doamna T retrăieşte, alături de tânărul pictor, toate sentimentele încercate într-o viaţă de om, de la durerea pierderii tatălui, până la fiorul adolescentin al primei iubiri, dragostea maternă, sfâşierea despărţirii de propriul copil şi durerea de a fi judecată de el, suferinţele despărţirilor de oamenii iubiţi, unele disimulate cu umor şi spirit ludic aproape tineresc, altele înecate într-o înghiţitură de whisky cu miros de ploşniţă sau ascunse de fumul de ţigară.

La rândul lui, confidentul îşi povesteşte drama de a iubi, încă, fără speranţă, o femeie care l-a părăsit pentru a-şi urma marea dragoste, act de infidelitate înţeles şi acceptat, aidoma cu cel din cântecul lui Leonard Cohen. Coincidenţele de vârste şi de nume dezvăluie, în cele din urmă, că bărbatul pe care femeia iubită de pictor l-a urmat este fiul Doamnei T, şi tot el este acela care a comandat portretul şi este aşteptat să-l ia din casa mamei sale.

Doamna Olga Tudorache îşi interpretează cu incredibilă vitalitate personajul în piesa pe care o defineşte ca propria sa poveste, iar tânărul său partener, actorul Lucian Nuţă, o acompaniază cu empatie şi se lasă condus într-un damen vals trist şi fermecător.

Nu este o tragedie în care protagonista să îşi „desfacă fermoarul şi să-şi arate viscerele în faţa a patru sute de oameni”, cum sună o replică a Doamnei T povestindu-şi condiţia de actriţă, ci este drama unei vieţi de om, cu bucuriile şi suferinţele ei, cu paradoxurile condiţiei umane, cu acel loden albastru descusut la umăr pe care cu toţii îl avem undeva, pe un umeraş, într-un dulap… O viaţă trăită şi asumată înghiţitură cu înghiţitură, chiar dacă uneori miroase a ploşniţă.