|
Ştiri online - Eveniment - 09.02.2012
Dulce-i viața de interlop la Constanța!Dacă anumite dosare sunt judecate cu celeritate, iar inculpații își primesc pedepsele într-un timp relativ scurt de la trimiterea lor în judecată, există însă și situații în care, până la emiterea unei sentințe definitive, trec ani și ani de zile. Aceasta este situația și în ceea ce privește dosarul fraților Traian și Mihăiță Vasea, acuzați, printre altele, de tentativă de omor, care se află pe rolul Tribunalului Constanța din 2007, iar până în momentul de față, deși nu au trecut, nici mai ...Bișnițar prins cu marfa în casăOfițerii Biroului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliției Medgidia au dispus începerea urmăririi penale a unei localnice de 47 de ani, acuzate de depozitare a unor mărfuri ce trebuie plasate sub regim vamal. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii februarie, în urma unor percheziții domiciliare la mai ...Hoț ghinionist: și-a luxat piciorul în timp ce furaA fi prinși de polițiști sau de proprietarii pe care îi jefuiesc nu sunt singurele riscuri la care se expun infractorii. Având în vedere „condițiile grele” în care lucrează, există oricând riscul să se rănească. Asta ... |
Ultima oră
Ultimele ştiri online din Eveniment
21:45 |
19:33 |
18:28 |
18:13 |
17:46 |
16:54 |
15:58 |
15:01 |
14:45 |
13:58 |
13:56 |
13:37 |
13:27 |
13:22 |
13:17 |
13:09 |
13:08 |
12:55 |
12:54 |
12:04 |
11:55 |
10:59 |
10:18 |
10:09 |
10:02 |
09:56 |
Telefoane utile
![]() |
|||||