Radu Mazăre și Crin Antonescu, la un pas de bătaie

2015
4
Radu Mazăre și Crin Antonescu, la un pas de bătaie - mazare-1327062592.jpg
Primarul Constanței s-a îmbrăcat militar și s-a dus la manifestația de la București cu o duzină de blonde cu băști roșii. Potrivit jurnaliștilor de la "Evenimentul Zilei", Victor Ponta și Crin Antonescu i-au tăiat microfonul. Excentricul edil i-a eclipsat pe cei doi lideri, care voiau să pozeze în "salvatori" ai națiunii. Tensiunile dintre ei s-au amplificat când mulțimea îi cerea lui Mazăre să urce pe scenă, iar Antonescu și Ponta voiau să-l țină spectator. Până la urmă, după mai multe contre, acesta a ajuns pe scenă. Deși își zâmbeau, de aparență, rictusurile de pe fața liderului liberal și a primarului Constanței semănau, mai degrabă, a rânjete.

Un lucru a fost clar: prezența primarului din Constanța nu le-a picat bine lui Ponta și Antonescu, care nu l-au lăsat să ia cuvântul, invitându-l pe scenă abia după o jumătate de oră. Se temeau, probabil, că priza la public a lui Mazăre le va știrbi din morga de salvatori ai națiunii cu care s-au afișat. Odată urcat pe scenă, Radu Mazăre dădea semne de nerăbdare. Era clar că dorea să vorbească mulțimii. Deși își zâmbeau, de aparență, rictusurile de pe fața liderului liberal și a primarului Constanței semănau, mai degrabă, a rânjete. Nici Ponta nu părea prea fericit de prezența lui Mazăre acolo. Cu atât mai mult cu cât pesediștii primiseseră instrucțiuni să ignore mitingul liberalilor.

În cele din urmă, Mazăre nu a fost lăsat să vorbească și s-a dus la televizor.

Sursa: www.evz.ro

Comentează știrea

Miruna
20 ianuarie 2012
Basescu va plati pt tirania lui dar cand vom scapa de pastaie

ca sa fiu sincera,MAZARICHEA A FACUT SI BUNE SI RELE(mai mult rele) IN CTA DAR PER TOTAL VA RAMANE CA O RUSINE IN ISTORIA CONSTANTEI!Un marlan de cea mai joasa speta care s-a imbogatit pe spinarea noastra...indatorand orasul CTA PE 30 ANI !

rex
20 ianuarie 2012
ev. zilei = hartie igienica

=Potrivit "Ev Zilei"=. Asa este a-ti gasit cel mai credibil ziar si cel mai citit.L-am vazut pe Mazare la Antena3 unde a spus cu subiect si predicat ca nu a vrut sa vorbeasca la mitingul usl-ului nu al liberalilor cum citati din fituica basista.

nenea
20 ianuarie 2012
Trei caricaturi !....

Mai sigur,doua lichele si un derbedeu!....Ce timpuri a prins "pastaia' asta!.....Ce tupeu ordinar poate sa aive o asemenea caricatura!?....Cu un jigodism ordinar,cu ajutorul presei aservita(telegraf,tv neptun si alte fituici)manipuleaza cu nonsalanta ca un mare lider,majoritatea populatiei constantene!....Oameni buni treziti-va!...Au pus mana golani pe oras!....Mai e o sansa URNA de VOT!....

Radu Stefan
20 ianuarie 2012
Radu Stefan Mazare

.. "Radu Mazăre dădea semne de nerăbdare" .. normal ca era nerabdator sa latre.. cocaina provoaca o puternica "limbarnita"... Dovada ca USL si-a platit protestatarii (19.01.2012) Sursa YouTube youtu.be/6wVwztBBWJI

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.501 secunde