Între 17 și 21 august,

Meșterii populari din întreaga țară se adună la Mamaia

661
Meșterii populari din întreaga țară se adună la Mamaia - targulmesterilorpopulari-1311610004.jpg
De câțiva ani buni, Muzeul de Artă Populară din Constanța este inițiatorul și organizatorul unui eveniment de excepție pe litoralul românesc, spre încântarea turiștilor care-și petrec vacanțele în mod special la Mamaia.

Timp de cinci zile, Piațeta Cazinoului va fi invadată de culoare, o autentică oază de artă meșteșugărească, zeci de familii de meșteri populari din toată țara răspunzând invitației de a participa la Târgul Național al Meșterilor Populari.

Ajuns la cea de-a 13-a ediție vara aceasta, în cadrul târgului vor fi reprezentate principalele domenii ale meșteșugului popular: prelucrarea lemnului (obiecte de uz gospodăresc, mobilier, instrumente muzicale), olăritul, prelucrarea metalului sau a pielii. Icoanele pictate pe lemn și sticlă, măștile tradiționale, ouăle încondeiate, țesăturile cu diverse motive populare nu vor lipsi nici la ediția din acest an.

Sunt așteptate să sosească familii din Argeș, Prahova, Dâmbovița, Vâlcea, Sibiu, Suceava, Ialomița, Călărași, Mureș, Harghita, Cluj, Galați, Constanța și din Capitală care an de an poposesc pe litoral, pentru a-și face cunoscută măiestria transmisă din generație în generație.

Așadar, cei care vor avea norocul să-și petreacă vacanța la sfârșit de august vor putea admira și chiar cumpăra costume populare, realizate de meșteri populari din Breaza sau Gura Humorului, dar și icoanele, pe lemn sau pe sticlă, realizate de artiști meșteșugari din Constanța, Târgoviște, Câmpulung Muscel, Moreni, București, Călărași sau Odorheiu Secuiesc, oaspeți tradiționali ai acestui eveniment mult așteptat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4951 secunde