Week-end-ul furturilor de benzină

A încercat să fugă de polițiști, dar a nimerit sub roțile unei mașini

498
Trei persoane au fost surprinse de polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce furau 25 de litri de motorină din rezervorul unui tir. Acesta era staționat pe DN2A, în apropierea unui hotel situat pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Conducătorul autovehiculului, un cetățean ucrainean, dormea în momentul în care hoții încercau să-i golească rezervorul.
Polițiștii le-au cerut să se oprească, moment în care una dintre persoane s-a urcat într-un autoturism de culoare verde închis, cu număr de înmatriculare străin, și a părăsit în trombă zona, îndreptându-se spre centrul localității.
Oamenii legii au luat-o pe urmele celorlalte două persoane care au fugit spre pădurea din apropiere, traversând strada fără să se asigure. Mai ghinionist, unul dintre fugari, Petrică Sandu, de 18 ani, din Cumpăna, a fost lovit de o mașină la volanul căreia se afla un bărbat din Mihail Kogălniceanu. Polițiștii au oprit urmărirea, chemând un echi-paj al Serviciului de Ambulanță, pentru a-i acorda rănitului îngrijiri medicale. El a fost transportat la spital, în timp ce însoțitorul său s-a făcut nevăzut în pădurea din apropiere.
Cantitatea de 25 de litri de motorină furată din rezervorul mașinii și abandonată undeva în apropiere a fost înapoiată șoferului ucrainean.
Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru a-i identifica și pe ceilalți doi, iar Petrică Sandu este cercetat în stare de libertate, pentru tentativă la furt calificat.

Un alt caz de furt de benzină îl are drept autor pe Daniel Marian Manea, de 34 de ani, din localitatea Dumbrăveni. Acesta conducea un autotu-rism pe bulevardul Tomis, în momentul în care oamenii legii i-au făcut semn să oprească.
În urma verificărilor, polițiștii au aflat că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, cu ocazia controlului autoturismului, în portbagajul acestuia au fost descoperite mai multe bidoane de plastic care conțineau aproximativ 72 de litri de benzină și un furtun din cauciuc. În urma investigațiilor, a reieșit că bărbatul furase benzina din rezervoarele a trei autoturisme parcate pe două străzi din zona Tomis Nord.
Daniel Manea s-a ales cu dosar penal atât pentru furt calificat, cât și pentru condu-cerea unui autoturism fără a poseda permis.

Alți trei tineri au fost prinși de polițiști după ce au furat 12 litri de benzină din rezervorul unei mașini staționate pe Aleea Lotus, din Constanța. Aceștia se numesc Alexan-dru Baciu, de 20 de ani, Ro-meo Tuțuianu, de 28 de ani, și Adelina Mihalcea, de 21 de ani. Pe numele lor, oamenii legii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3683 secunde