Focuri de armă pentru oprirea unei mașini de teren

1013
Focuri de armă pentru oprirea unei mașini de teren - 52e8580af681e2e51ee56d580c191305.jpg
În dimineața zilei de sâmbătă, aproape de ora 3, un șofer le-a dat mari bătăi de cap polițiștilor de la Rutieră. El a fost observat de un echipaj al Poliției, pe strada Brizei, conducând un autoturism marca Ford Kuga, în mod haotic. Oamenii legii au făcut semnal regulamentar de oprire, numai că șoferul l-a ignorat, mărind viteza de deplasare și riscând ca în orice moment să lovească alte mașini. Polițiștii au plecat în urmărirea sa. Șoferul a condus nebunește către DN 39, fiind reperat pe DN 38 cu direcția de deplasare spre Techirghiol, iar la intersecția DN 38 cu DN 39, polițiștii rutieri au efectuat, din nou, semnal regulamentar de oprire, cu semnale acustice și luminoase. Numai că autoturismul și-a continuat deplasarea, neoprind și mărind viteza, circulând în continuare hao-tic, punând în pericol traficul rutier.
Polițiștii au executat 11 focuri de armă, în plan vertical, dar și în pneurile autoturismului, șoferul acestuia necatadicsind nici de această dată să oprească.
În cele din urmă, mașina urmărită a fost găsită abandonată pe drumul paralel Canalului Dunăre - Marea Neagră. Un tehnician criminalist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a fost chemat la fața locului pentru a efectua fotografii judiciare, iar apoi mașina a fost ridicată și transportată la sediul IPJ Constanța, pentru cercetarea criminalistică.
Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că în autoturismul urmărit se aflau doi bărbați, care sunt cunoscuți oamenilor legii ca fiind hoți de combustibil. De asemenea, în mașină au fost descoperite și niște butoaie goale, folosite la furt.
Ieri, la închiderea ediției, polițiștii efectuau cercetări în vederea prinderii persoanelor bănuite că se aflau în mașină și care le-au dat de furcă polițiștilor de la Rutieră, forțându-i pe aceștia să deschidă focul asupra lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2848 secunde