Cum te poți califica, gratis, în meseria de zidar

1044
De luna trecută aproximativ 40 de constănțeni, care lucrează în construcții, urmează la sediul Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) Constanța cursuri de calificare în acest domeniu. Ei vor obține, fără a scoate vreun ban din buzunar, un certificat recunoscut atât la nivel național, cât și european, lucru posibil datorită unui proiect implementat de FRG Timișoara - Fundația româno-germană de pregătire și perfecționare profesională în do-meniul construcțiilor.
Constănțenii care deja au apucat să se înscrie se califică în meseriile de finisor și instalator în construcții.
Potrivit reprezentanților PIMM Constanța, următorul curs de calificare, pentru meseria de zidar - pietrar - tencuitor, începe pe 4 aprilie. Toți cei interesați se pot înscrie până în ultima zi, la sediul patronatului, unde trebuie să se prezinte cu copii după cartea de identitate, după certificatul de naștere și după ultima diplomă de studii, precum și cu o adeverință medicală și una de la angajator.
Mulți constănțeni deja s-au arătat interesați de acest curs, chiar dacă mai este aproximativ o lună până se va da startul, așa că toți cei care doresc să se califice în această meserie ar trebui să se grăbească cu depunerea documentației necesare, asta și deoarece grupele ar trebui, în principiu, să nu depășească 16 persoane.
Urmează ca pe parcursul lunilor viitoare să debuteze și alte cursuri de calificare în meserii precum lucrător în izolații, sudor electric, dulgher - tâmplar - parchetar și instalator instalații tehnico - sanitare și gaze.
Constănțenii care urmează cursurile și promovează ulterior examenul de absolvire primesc un certificat de calificare profesi-onală, recunoscut atât de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cât și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Proiectul, care este implementat pe o perioadă de trei ani și are o valoare totală de 18,9 milioane lei, beneficiază de cofinanțare din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6039 secunde