Amenzi de peste 181.000 lei pentru magazinele de vise

401
Amenzi de peste 181.000 lei pentru magazinele de vise - 55cb7797b80cfdf70140dfe35aff7697.jpg
Echipele formate din inspectori și comisari ai mai multor instituții publice constănțene au descins simultan, în cursul zilei de marți, la magazinele de vise din oraș, într-o acțiune coordonată de către prefectul Claudiu Palaz.
Din cele zece "prăvălii" etnobotanice aflate pe lista de prefectului, cinci au fost controlate în cursul zilei de ieri. În urma acestor sesizărilor făcute de către inspectori, comercianții de coșmaruri la plic au primit amenzi usturătoare, iar spațiile comerciale le-au fost închise.
Magazinele aparțineau societăților Puff Stuff Shop, WDD Wholesale Green, cu două puncte de lucru, Special Trip și Onasis Maria.
O parte dintre neregulile constatate includ inexistența traducerii în limba română a elementelor de identificare, comercializarea unor produse fără prețuri afișate, absența formelor legale de angajare și nepunerea la dispoziția organelor de control a documentelor solicitate.
Astfel, amenzile acordate variază între 4.000 lei și 7.500 lei, fiind aplicate de Serviciul de Ordine Publică, respectiv de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanța.
De asemenea, s-au dat amenzi cuprinse între 29.090 lei sau 45.000 lei, aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, respectiv Garda Financiară.
Alte amenzi au venit din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în valoare de 17.500 lei, și din partea Direcției de Sănătate Publică - 25.800 lei.
În plus, la acestea se adaugă amenzile din partea Direcție pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - 25.000 lei, cele date de Inspectoratul Teritorial de Muncă - 16.000 lei și, în final, cele aplicate de Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor - 12.000 lei.
În total proprietarii celor cinci magazine vor scoate din buzunar peste 181.000 lei. Prefectul va solicita Direcției de Finanțe informări periodice referitoare la stadiul executării silite a amenzilor neplătite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 16 Februarie 2011
Stire din Politică-Administrație : Emil Boc rămâne premier
Pagina a fost generata in 1.8389 secunde