Pomenile lui Mazăre - trei milioane de euro din banii publici

2219
Pomenile lui Mazăre -  trei milioane de euro din banii publici - cbf3761cd7093d6a0eac79dbe6bfb2ae.jpg
Consilierii locali au aprobat, ieri, în prima ședință a acestui an, bugetul municipalității pe 2011 care se ridică la 130 milioane de euro.
Așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, primarul Constanței, Radu Mazăre, s-a plâns că este un buget foarte strâns, din cauza diminuării de către Guvern a cotei pe impozit din venitul global, dar și din cauza crizei.
Printre altele, Mazăre a mai precizat că situația este gravă în privința bugetului și se roagă ca viceprimarul Decebal Făgădău să acceseze proiecte cu fonduri europene.
Prin urmare, banii vor fi repartizați în direcțiile votate de constănțeni în urma sondajului efectuat de Primăria Constanța.
Așadar, 1,5 milioane de euro au fost alocați pentru înființarea Poliției Locale, suma fiind suficientă doar pentru prima jumătate a anului, urmând ca, ulterior, să se revină cu rectificări.
În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, au mai alocați bani pentru asfaltarea străzilor și pentru terminarea cartierului de locuințe ieftine pentru tineri de pe strada Baba Novac.
Cum era de așteptat, aleșii locali nu au uitat că se află în an preelectoral și au găsit bani și pentru pachetele acordate pensionarilor.
În privința sacoșelor cu pui, ulei și orez, acestea vor fi date de opt ori pe an, suma alocată fiind de trei milioane de euro pe an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6442 secunde