Violența în trafic, încurajată de sentințele judecătorilor

A bătut popa în trafic. Ce-o zice Dumnezeu?

872
A bătut popa în trafic. Ce-o zice Dumnezeu? - d596925b913e2953f67407dd2d017b5d.jpg
Violența în trafic și nerespectarea regulilor de circulație reprezintă principalele cauze care duc la producerea, pe șoselele din România, a unor adevărate dezastre. Legile sunt mult prea permisive, iar magistrații aplică pedepse extrem de blânde care, evident, nu au decât rolul de a-i încuraja pe cei care se simt "regii șoselelor".

Dosarele de violență în trafic sau de încălcare a normelor elementare de circulație care ajung pe masa judecătorilor sunt privite cu indulgență de aceștia. Este foarte adevărat că, în comparație cu o infracțiune de omor sau de viol, conducerea fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice, înjurăturile sau chiar bătăile în trafic sunt "mici copilării"… Și totuși, de la astfel de infracțiuni minore, multe încadrate chiar la categoria "abateri", se ajunge la comiterea unor fapte extrem de grave.
Iar asta pentru că, în mentalitatea oamenilor, noțiunea "regulă" nu există, ea fiind înlocuită cu încălcarea ei, pentru că doar așa ești mai "șmecher" și poți ieși în evidență.

Pedeapsă micșorată
Chiar dacă magistrații de la Judecătoria Constanța au decis condamnarea unui șofer, Paul Gabriel Iliescu, de 25 de ani, din Constanța, la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare condiționată pentru că a bătut un preot în trafic, magistrații de la Tribunal au considerat că respectiva condamnare este mult prea aspră.
Ieri, judecătorii instanței respective au decis să-i micșoreze pedeapsa la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Totodată, judecătorii au decis reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate preotului bătut, Mircea Pricop, de la Biserica "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul", din Constanța.
Prin urmare, acesta, în loc să primească daune în valoare de 5.000 de euro, cum a decis instanța de fond, va primi 6.000 de lei. Sentința nu este încă definitivă.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 17 octombrie 2009, în jurul orei 19, preotul se deplasa cu un Volskwagen Polo, înmatriculat CT-72-MIR, pe B-dul Aurel Vlaicu, din Constanța, când o Dacie Logan "i-a tăiat" fața și apoi l-a oprit în trafic. Anchetatorii spun că Iliescu, șoferul Daciei Logan, cu numărul CT-34-BUR, a coborât din mașină, s-a dus direct la preot, a deschis portiera și l-a luat la bătaie. Preotul a avut nevoie de 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea rănilor suferite.
Soluția nu este încă definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1819 secunde