La Constanța,

SIDA îi sperie cel mai tare pe... pensionari

449
SIDA îi sperie cel mai tare pe... pensionari - ac95cf81a27711a15d85744c4cec6526.jpg
Constănțenii sunt preocupați de sănătatea lor, vor să știe dacă suferă, care sunt bolile și să se trateze corespun-zător. Dar costurile din ce în ce mai piperate din sistemul sanitar (fie că vorbim de consultații, materiale sanitare sau medicamente) îi țin departe de cabinetele medicale. În special de cele private. Cu toții caută alternativele gratuite. În ceea ce privește testarea gratuită pentru depistarea HIV/SIDA și a hepatitelor B și C, această alternativă este oferită de Fundația Baylor Marea Neagră. Potrivit reprezentanților fundației, în ultimii trei ani, zeci de mii de persoane au trecut pragul celor trei puncte ale organizației, interesate să se testeze pentru respectivele afecțiuni. "Au fost testați 15.000 de oameni în ultimii trei ani, de când au fost deschise centrele pentru testarea gratuită pentru HIV/SIDA; din februarie 2010, de când am început testările pentru virusurile hepatice, și până în prezent, au fost testate 5.500 de persoane, atât pentru HIV/SIDA , cât și pentru hepatitele B și C. Pentru testarea pentru HIV/SIDA vin în special studenți, în vreme ce pentru hepatită vin pensionarii. Odată ajunși, oamenii își fac ambele teste", a afirmat Nicoleta Iacob, reprezentant Fundația Baylor Marea Neagră.

Programări cu trei săptămâni înainte
Totodată, de testările gratuite sunt interesate și gravidele, persoanele care au fost supuse unei intervenții chirurgicale sau care au întreținut relații sexuale neprotejate. Numărul celor interesați de testări este ridicat, programările fiind făcute cu trei săptămâni înainte. "După trei ani în cabinetul de testare încă sunt uimită de ușurința cu care unii oameni se expun riscurilor. Este bine însă că își dau seama de pericole și vin să se testeze", a declarat Monica Elena Neacșu, psiholog în cadrul fundației.
Sute de constănțeni au aflat, în urma acestor testări, că sunt bolnavi. Potrivit statisticilor realizate de voluntarii fundației, 4,5% dintre cei care s-au testat au fost depistați cu hepatită B, 3,7% dintre aceștia au fost diagnosticați cu hepatită C, iar pentru 0,1% a fost confirmat diagnosticul de infectare cu HIV/SIDA. "Toți pacienții depistați pozitiv sunt direcționați către medicul specialist, iar testările sunt refăcute. Testele rapide pe care le realizăm au o acuratețe de 98%", au adăugat reprezentanții fundației.

"Ajută cinci oameni fără niciun efort"
Constănțenii sunt dornici să-și realizeze aceste testări, dar fondurile pentru a le achiziționa și pentru a le pune la dispoziția celor interesați sunt insuficiente. De aceea, Fundația Baylor Marea Neagră a lansat, vineri, campania "Ajută cinci oameni fără niciun efort", privind donarea a 2% din impozitul pe venit pentru aceste testări. "Banii aceștia sunt deja reținuți de către stat. Există o prevedere fiscală care permite însă ca fiecare să dispună cum vrea să fie utilizați cei 2% din impozitul pe venit care i se rețin. Anul trecut, peste 600 de persoane, din Constanța și Tulcea, ne-au donat 2% din impozit, iar din fondurile astfel obținute am acoperit jumătate din testele gratuite efectuate", a afirmat Nicoleta Baciu. Ambasadorul acestei campanii de colectare de fonduri este cântărețul Mihai Trăistariu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7019 secunde