Cum se îmbogățește Poliția Constanța

1100
Cum se îmbogățește Poliția Constanța - c30e095bd2d6ec97c7c324d9dd07ebd3.jpg
Inspectoratul de Poliție Județeană Constanța o organizat și coordonat, în perioada 27-29 ianuarie 2011, o amplă acțiune.

La acțiune au participat efective de ordine publică și investigații criminale din cadrul subunităților de poliție de la nivelul municipiilor și ora-șelor din județul Constanța, lucrători din cadrul polițiilor comunale și posturilor de poliție, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și efective de jandarmi din cadrul IJJ Constan-ța. Mai exact, 215 de oameni. Acțiunea a urmărit constatarea de infracțiuni și contravenții atât la nivel urban, cât și rural, însă a avut totodată și caracter preventiv. Pe parcursul acțiunii desfășurate s-a avut în vedere prezența polițiștilor în zonele cu potențial crescut în domeniul infracțional, fiind vizate la nivel urban piețele agroalimentare, zona gărilor și autogărilor, localurile publice, iar în mediul rural, zonele mărginașe, unde sunt amplasate imobile sau obiective vizate de elementele infractoare. Cu această ocazie s-a urmărit identificarea și reținerea persoanelor urmărite, a acelora care se sustrag urmăririi penale, identificarea indivizilor cu mod de viață parazitar, a celor care nu-și justifică prezența în zone cu risc criminogen, identificarea persoanelor care transportă bunuri cu mijloace auto sau căruță fără documente de proveniență sau suspectate că ar proveni din comiterea de infracțiuni.

Se făceau oameni cu țigări și whisky…
Iată rezultatele înregistrate de IPJ Constanța în urma acestei acțiuni:
Obiective controlate - 122, persoane legitimate - 243, sisteme de pază controlate - 8, controale în unitățile de alimentație publică - 38, persoane legitimate - 17, filtre auto organizate - 62, infracțiuni constatate - 5, infractori identificați - 5, sancțiuni aplicate - 447. Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la 65.995 lei. În altă ordine de idei, ca urmare a acestei acțiuni, au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 2.411 pachete de țigări și 9 sticle de whisky, în valoare de 14.974 lei.
Marian NEDELEA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4907 secunde