Au început lucrările pentru stabilizarea falezei de la Eforie Sud

439
Au început lucrările pentru stabilizarea falezei de la Eforie Sud - 9b88f2b70675eda29a26e31d70b1b3fe.jpg
Compania contractată de Admi-nistrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a demarat, în cursul acestei săptămâni, prima etapă a lucrărilor pentru întărirea falezei de la Eforie Sud. Au fost aduse utilajele în zonă, s-a început organizarea de șantier, pregătirea drumurilor de acces și crearea frontului de lucru.
Reprezentanții constructorului și cei ai ABADL s-au întâlnit, ieri dimineață, chiar la fața locului, cu directorul Inspectoratului de Stat în Construcții, Gigi Christian Chiru, pentru a-i explica modul cum au gândit consolidarea și refacerea falezei.
"Soluția tehnică are în vedere, în primul rând, dirijarea, captarea și evacuarea apei din amplasament spre mare, apoi, în a doua etapă, se vor realiza umpluturi pentru a reface zona, fără a mai avea probleme de stabilitate. Lucrările vor dura aproximativ trei-patru luni, estimându-se ca termen de finalizare data de 10-15 iunie 2011", a declarat, pentru "Cuget Liber", Stelică Hagi, director tehnic în cadrul ABADL.

700-800.000 de euro băgați în pământ
Deși lucrările sunt în plină desfășurare și urmează un grafic foarte precis, locuitorii din zonă consideră că lucrurile se mișcă mult prea încet și, până vor face ceva concret, pământul se va duce și mai mult la vale și le vor fi afectate gospodăriile. "Putem să liniștim locuitorii că lucrările s-au reluat și nu vor mai fi întrerupte, finanțarea va fi continuă, banii provenind de la bugetul de stat, prin ABADL. Deocamdată se lucrează la bază, apoi se va urca spre creasta taluzului. Inspectoratul de Stat în Construcții va monitoriza derularea reparațiilor", a precizat directorul ISC, Gigi Chiru.
Potrivit directorului ABADL, costul minim al lucrărilor de stabilizare și reabilitare a întregii zone de faleză de la Capul Turcului, Eforie Sud, se ridică la aproximativ 700-800.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 20 Ianuarie 2011
Stire din Social : "Nu vă bateți joc de noi!"
Miercuri, 19 Ianuarie 2011
Stire din Social : Copiii statului
Pagina a fost generata in 2.5384 secunde