40 de magazine de vise, închise anul trecut

321
La inițiativa prefectului Claudiu Palaz, toți factorii responsabili în combaterea comercia-lizării plantelor etnobotanice au fost convocați, în cursul zilei de vineri la o ședință. Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili o strategie comună care să ajute la eradicarea fenomenului de pe raza județului Constanța. Întrunirea a adunat laolaltă reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice implicate.
Raportul prezentat în cadrul ședinței de către șeful Brigăzii de Combatere a Crimei Orga-nizate Constanța, Aurelian Pavel, menționează că în anul 2010 au fost închise 40 de magazine, s-au dat amenzi în valoare de 546.700 lei, s-au confiscat 12 kilograme de marfă, 1.604 de plicuri cu substanțe și au fost întocmite 10 dosare penale pentru trafic de droguri de risc. Potrivit declarațiilor prefectului, "acțiunile comune începute la sfârșitul anului trecut vor continua și în acest an, cu măsuri maxime de sancționare, care să descurajeze total orice formă de comercializare sau de utilizare a acestor substanțe."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.995 secunde