Pedelistele constănțene au dezbătut pe marginea fenomenului violenței

280
Organizația Județeană de Femei a PDL Constanța a organizat, sâmbătă, în Eforie Sud, o dezbatere pe tema combaterii violenței, eveniment la care au participat aproximativ 100 de invitați. Printre aceștia s-au numărat liderul PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, prim vicepreședinții PDL Constanța, deputatul Constantin Chirilă și Adrian Manole, Gigi Chiru, consilier local în administrația locală din Eforie, dar și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din mediul preuniversitar, psihologi, personal sanitar și funcționari publici.
Așa cum se menționează în cadrul unui comunicat de presă, subiectele dezbătute au determinat discuții pe marginea impactului violenței în societatea contemporană din România, precum și a metodelor de combatere a acestui fenomen. Dezbaterea a debutat cu aspecte privind violența din unitățile de învățământ și a continuat cu amploarea pe care, în opinia senatorului Mircea Banias, violența verbală o ia în sfera politică și în cea a mass media.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Octombrie 2010
Stire din Politică-Administrație : Adrian Stan, primarul 6/49
Pagina a fost generata in 1.5153 secunde