Cum te poate transforma Justiția într-un "cadavru social"

856
Cum te poate transforma Justiția într-un

Articole de la același autor

Sistemul de justiție din România este atât de "putred" încât persoane incomode pot fi, în orice clipă, condamnate la ani grei de închisoare chiar de sunt nevinovate. Am relatat în ediția precedentă a ziarului Cuget Liber despre achitarea, după 17 ani de procese, a lotului de directori ai "Petromin".
Un caz parcă tras la indigo este cel al afaceristului Valentin Leaută, care, pentru infracțiunea de înșelăciune, a fost aruncat după gratii cu o condamnare de 12 ani. Cazul rămâne în continuare un mister. Leaută a fost transformat, potrivit avocatului său, Apostol Armeanu, într-un "cadavru social" și clatină în mod profund încrederea în justiție chiar și a acelora care luptă de o viață pentru ea.

Carențele probatorii descoperite de Apostol Armeanu în anumite dosare au împiedicat producerea unor erori judiciare grave. Din păcate, în cazul altora s-a văzut nevoit să se declare învins și, deși e conștient că a fost (prin clientul său) victima unei erori judiciare grave, îi e teamă să se gândească la "corupție" și trăiește el însuși drama unui om pe care îl consideră nevinovat, dar a fost trimis pentru 12 ani după gratii, pentru niște acuzații care nu au fost demonstrate, probatoriul fiind subțire cât o pojghiță de gheață pe suprafața unui lac foarte adânc…
"Au fost dosare care m-au afectat în sens pozitiv sau negativ, ca om și ca avocat. Cred că este inutil să îmi amintesc de alte dosare când unul dintre acestea este deosebit de grav, m-a afectat puternic, și este și recent. Mă refer la condamnarea lui Valentin Leaută, în niște condiții de-a dreptul de neexplicat pentru mine" - ne povestește Apostol Armeanu cu amărăciunea omului care parcă a luat asupra sa suferința celui ce a fost condamnat.

Leaută avea suspiciuni, deși fusese achitat, consecutiv, de două instanțe
Ceea ce s-a petrecut în acest dosar nu poate să nu-i trezească suspiciuni ori durere.
"Este un dosar care a pornit și a continuat sinuos și ciudat, pentru că o primă soluție a procurorului a fost aceea de neîncepere a urmăririi penale. Ulterior, pe calea plângerilor împotriva soluției procurorului, cercetările au fost reluate, și, în fine, după administrarea unui probatoriu minim care, de altfel, nu era de natură să aducă modificări de substanță celui care a stat la baza soluției de netrimitere în judecată, Valentin Leaută a fost trimis în fața instanței.
Există o întreagă istorie în
legătură cu dosarul acesta. Eu am perceput, în calitate de avocat, și suspiciunile personale ale lui Valentin Leaută, suspiciuni pe care mi le-a comunicat însă numai după ce s-a pronunțat acea hotărâre de condamnare.
Cert este că, pe parcursul judecării cauzei, la tribunal, în fond, apoi în apel la Curtea de Apel Constanța, nu au fost probleme deosebite din perspectiva probelor. Chestiunea era clară pentru toată lumea și a fost clară, după părerea mea, și pentru judecători. Motiv pentru care s-a pronunțat soluție de achitare la fond, menținută în apel. La Înalta Curte de Casație și Justiție, însă…" - ne povește avocatul, retrăind și parcă încercând să înțeleagă ce s-a petrecut de fapt și ce ițe necunoscute lui au fost "țesute" în așa fel încât soarta unui om, iar alături de a lui și a celor apropiați (printre care se include) a fost marcată în mod negativ.
Și, deși "probe noi parchetul nu a produs, nu a depus înscrisuri pentru a susține această solicitare de admitere a recursului și de condamnare a lui Valentin Leaută, judecătorul nu a avut în vedere o altfel de situație ori necesitatea administrării unui nou probatoriu, în fine, după ce au fost susținute pledoaria procurorului și punctul nostru de vedere, dosarul a rămas în pronunțare. Surpriza a fost această condamnare, la 12 ani de închisoare. Sigur, este o pedeapsă prevăzută de lege, dar cu totul și cu totul exagerată, și, după părerea mea, nemeritată.
Cel puțin din perspectiva împreju-rării că erau două soluții de achitare anterioare, există o practică CEDO, care recomandă ca, în astfel de situații, să nu se pronunțe o soluție de condamnare. Pentru că, iată, îl împiedică pe inculpat să se apere, și să folosească alte căi de atac. Și, atunci, recomandarea este ca dosarul să fie trimis în vederea reluării judecății, fie la instanța de fond, fie la instanța de apel, în funcție de situație, considerându-se că, eventual, argumentele pe baza cărora instanțele care au pronunțat achitarea nu sunt suficient de puternice pentru a susține o astfel de soluție" - spune Armeanu.

Probele pe baza cărora a fost condamnat, infirmate de sentințe judecătorești
"În nici un caz nu se poate constata, după părerea mea, că probatoriul care a stat la fundamentul achitării a devenit dintr-o dată atât de puternic și solid în concepția judecătorilor Curții Supreme, încât să poată sta la fundamentul unei soluții atât de grave, de condamnare și, cu atât mai mult, la pedeapsa de 12 ani de închisoare. Nu vreau să fac comparații între condamnarea aceasta la 12 ani de închisoare și pedepsele poate mai mici, în anumite situații, pentru infracțiuni de tentativă la omor sau omor …
Dar ceea ce este important este probatoriul! Leaută Valentin a fost cercetat de către procuror, a fost trimis în judecată și în final condamnat de Curtea Supremă pentru că s-a susținut că a emis niște bilete la ordin, ca reprezen-tant al societății. Atenție! În calitate de unic asociat și unic administrator al societății, în condițiile în care nu ar fi avut mandat. Bilete la ordin a căror validitate a fost discutată anterior chiar sesizării organelor de urmărire penală și, prin hotărâri judecătorești, s-a constatat, fără nicio discuție, chiar și cu acceptarea viitoarei părți civile, societatea "Grivița SA", validitatea lor. Ei, chiar și în aceste condiții, Valentin Leaută a fost condamnat pentru că ar fi emis aceste bilete la ordin prin care, sigur, garanta o anume plată către SC Grivița SA, în contextul unui contract de vânzare-cumpărare autobuze, ca și cum biletele la ordin nu ar fi fost valide, din punct de vedere juridic, respectiv al efectelor pe care le-au produs" - povestește Armeanu.
A formulat cerere de revizuire, care a trecut prin toate fazele procesuale, dar care a fost respinsă, deși la dosar au fost aduse documente noi, care nu fuseseră luate în considerare de magistrații Înaltei Curți. Niciun judecător nu a avut "curajul" să admită că un coleg de la instanța cu rangul cel mai înalt a României ar fi greșit…
S-a făcut sesizare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și urmează a fi formulată o nouă cerere de revizuire.

"Această soluție m-a afectat ca individ social" - recunoaște Armeanu
"În mod efectiv, această soluție m-a afectat și vă mărturisesc că, în primul rând, m-a afectat ca individ social, mai degrabă decât profesional. Suntem obișnuiți cu soluții de tot felul, uneori avem senzația că avem dreptate noi, și nimeni nu mai are altă dreptate. Și atunci ne afectează, poate într-un mod nemeritat. Dar aceasta m-a afectat ca individ social, pentru că îmi este teamă că mecanismul acesta al Justiției este structurat și creat chiar prin dispozițiile legii, prin dispo-zițiile procedurale, în asemenea manieră încât poți să devii, cum cred eu că a devenit Valentin Leaută la acest moment, victima unei erori judiciare grave. Și nu mai poți face absolut nimic… Chestiunea asta m-a marcat puternic, pentru că îmi dau seama că nu am nicio posibilitate s-o îndrept, și chiar mi-am pus de câteva ori problema, în ultimul vreme, de când s-a întâmplat lucrul acesta, în ce măsură sunt sau suntem noi, avocații, pe de o parte utili și, pe de altă parte, chiar necesari actului de justiție, din moment ce asemenea lucruri se pot întâmpla. E o problemă, dar sunt mult prea bătrân pentru a mai putea să-mi schimb profesia.
Și Leaută Valentin este doar un exemplu. Probabil că în țară sunt nenumărate alte situații de același fel. Sper din tot sufletul ca eu să nu am dreptate și ca Valentin Leaută să își merite pedeapsa. Sper din tot sufletul să fie așa! Numai că toate elementele, toate datele pe care le avem duc la totul și cu totul altceva… Este un om nevinovat, care, dintr-o eroare judiciară care nu poate fi îndreptată pentru că însăși legea limitează posibilitatea de a îndrepta ceva, va trebui să execute 12 ani de închisoare… Leaută Valentin este un cadavru la momentul acesta, un cadavru social!" - a declarat grav avocatul care s-a contopit cu grijile și drama clientului său.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5288 secunde