Un plan de afaceri bun – cheia unui start-up de succes pe timp de criză

818
Un plan de afaceri bun – cheia unui start-up de succes pe timp de criză - 7ac0a8452b1cf16561b99a2f45c02073.jpg
Lipsa unei strategii clare de piață, cunoașterea insuficientă a competitorilor, calificarea profesională slabă a personalului – iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli făcute de întreprinzătorii români, la startul în afaceri.

"Multe start-up-uri sunt depen-dente excesiv de anumiți furnizori, își evaluează greșit cheltuielile ope-raționale și ajung în incapacitatea de a rambursa creditele contractate din profit", a declarat, pentru Cuget Liber, Lidia Turcu, director coordonator al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (OTIMMC) Constanța.
Pentru a veni în sprijinul mana-gerilor, Agenția pentru Implemen-tarea Proiectelor și Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) a lansat "Ghidul Tânărului Întreprinzător", un studiu amplu care cuprinde recomandări, aspecte importante din legislație, surse de finanțare și mai multe teste prin care managerii pot afla dacă au pornit sau nu pe drumul cel bun.
Ce recomandări dau experții? "Analizați cu exactitate piața și posibilitățile de desfacere, ale-
geți-vă cu grijă colaboratorii, locația firmei și dotările, fiți la curent cu legislația și cu obligațiile fiscale. În al doilea rând, este bine să știți din timp ce necesar de capital are firma și să verificați dacă dispuneți de suficientă lichiditate pentru a face față perioadei dificile de start. De asemenea, nu ezitați să apelați la o firmă de consultanță", spune Lidia Turcu.
Un pas important este realizarea unui plan de afaceri. O afacere bună necesită un plan bine conceput, susțin cei de la OTIMMC.
"Planul de afaceri este un instrument, prin care managerul poate controla întregul proces de demarare a unei afaceri. În aceeași măsură, un plan de afaceri bine făcut transmite furnizorilor, finanțatorilor și acționarilor că întreprinzătorul știe ce trebuie să facă și că înțelege pe deplin realitățile mediului economic, în special în perioada curentă", explică directorul OTIMMC Constanța.
Ce ar trebui să conțină un plan de afaceri? Evident, nu există două planuri identice, pentru că fiecare afacere este diferită. Totuși, în orice plan pertinent se regăsesc o prezentare a strategiei, un scurt istoric al activității, o analiză a pieței și a costurilor de operare și o listă cu investițiile necesare/planificate.
Potrivit "Ghidului Tânărului Întreprinzător", un manager bun trebuie să-și pună întrebări de genul: Ce experiență practică am? Este familia dispusă să mă sprijine? Unde voi amplasa firma? De câți angajați am nevoie? Ce calificare trebuie să aibă aceștia? Ce salarii trebuie să iau în calcul?
"Alegeți-vă o activitate pe care o stăpâniți perfect din punct de vedere tehnic și porniți la drum doar când aveți câțiva clienți siguri. Alegeți cu atenție numele firmei și investiți măcar puțin timp și bani în imaginea grafică și în promovare. Stabiliți un preț în funcție de condițiile din piață și minimizați pe cât posibil vânzările pe credit", mai spune Lidia Turcu.
Ghidul întreprinzătorului poate fi procurat fie de la sediul OTIMMC Constanța, fie direct de pe internet, la adresa www.aippimm.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2424 secunde