Granturi și asistență gratuită - avantajele creditelor pentru IMM-uri și fermieri

557
Granturi și asistență gratuită - avantajele creditelor pentru IMM-uri și fermieri - da3ab53009898639e01cb36bfee50367.jpg
Posibilități de finanțare se găsesc, pentru cei care știu să caute. Pe lângă programele naționale și cele comunitare, mai multe bănci autohtone oferă credite de investiții din fonduri structurale. Banca Comercială Română (BCR), spre exemplu, are un portofoliu complex de credite pentru IMM-uri, finanțate cu bani europeni.

Unul dintre ele este împrumutul pentru finanțarea proiectelor de investiții din cadrul împrumutului global al Băncii Europene de Investiții (BEI), prin care IMM-urile și administrațiile publice pot obține finanțări de până la 50% din valoarea eligibilă a proiectelor derulate (40.000 – 25.000.000 euro). Dacă proiectele sunt derulate cu fonduri structurale, creditul poate acoperi până la 90% din valoarea lor, fiind astfel ideal pentru asigurarea de co-finanțare.
Un credit similar este și cel pentru capital de lucru din surse ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), prin care firmele au acces la fonduri de până la 1,5 milioane euro. Pentru sume mai mari, diferența poate fi asigurată din surse proprii ale băncii.
Și agricultorii pot contracta un credit special de investiții, din surse IFC. Plafonul maxim este de două milioane euro.
"Avantajul principal este că banii pot fi contractați și de start-up-uri. În plus, creditul poate fi re-finanțat oricând", spun surse din cadrul EU Office BCR.
Tot din surse BERD, BCR oferă un credit de investiții pentru IMM-urile din industrie și comerț, în principal din următoarele domenii: mobilă, prelucrarea lemnului, electronică & IT, textile, industrie alimentară, cosmetice.
Valoarea maximă a creditului este de 500.000 euro și poate acoperi în proporție de 100% investițiile derulate. Solicitanții primesc asistență gratuită pentru pregătirea documentației și verificarea implementării proiectului.
"În cazul acestui împrumut, UE oferă un grant de 20% din valoarea totală a împrumutului sau din costurile totale ale investiției, cea mai mică dintre cele două sume fiind luată în calcul", mai spun cei de la EU Office BCR.
Nu în ultimul rând, banca acordă acum și credite pentru derularea de proiecte de eficiență energetică, din surse BERD. Finanțările acoperă până la 100% din valoarea proiectelor eligibile, fără a depăși însă plafonul maxim de 2,5 milioane euro.

Calendarul POS
Banca oferă și co-finanțare pentru IMM-urile care depun proiecte în cadrul Programului Operațional Sectorial, indiferent de axa accesată.
1. Sprijin financiar de până la 1.075.000 lei – expiră în mai 2010. Buget de 70 milioane euro, disponibil integral.
2. Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale – expiră în iulie 2010, au mai rămas 9,5 milioane euro.
3. Sprijin pentru accesul pe noi piețe și internaționalizare – expiră în mai 2010, au mai rămas 6 milioane euro.
4. Sprijin pentru consultanță, acordat IMM-urilor – expiră în 2010, buget de 10 milioane euro.
5. Sprijin pentru start-up-uri și spin-off-uri – în derulare din 2008, expiră odată cu epuizarea bugetului.
6. Sprijin pentru accesul firmelor la internet broad-band – termen limită în trimestrul II din 2010, buget de 9 milioane euro.
7. Suport pentru implementarea sistemelor informatice – termen limită în trimestrul III din 2010, buget de 20 milioane euro.
8. Suport pentru dezvoltarea sistemelor de comerț electronic – expiră în octombrie 2020, buget de zece milioane euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2399 secunde