Mircea Paraschiv, noul antrenor al echipei de rugby Farul:

"Ne vom strădui să readucem lumea la stadion"

3042
1
Începând de ieri, echipa RCJ Farul Constanța are un nou antrenor, în persoana lui Mircea Paraschiv. Tehnicianul a semnat un contract valabil pe doi ani, cu posibilitate de prelungire, iar obiectivele sunt câștigarea titlului național și atragerea publicului spre stadion.

Clubul RCJ Farul pornește pe un nou drum, sub comanda fostului internațional Mircea Paraschiv. Acesta a fost instalat oficial, ieri, după-amiază conducând și ședința de pregătire a "marinarilor".
"Sunt la fel de emoționat ca atunci când mi-am început ac-tivitatea de jucător. Propunerea pe care am primit-o, de a antrena Farul, a fost o mare onoare. Au mai fost discuții de a veni la Constanța în urmă cu zece ani, atunci nu s-a putut, de data aceasta tratativele s-au finalizat. Ceea ce m-a determinat să accept provocarea este marea tradiție a acestui județ, cu un potențial uriaș. Împreună cu ju-cătorii, cu oamenii din conducere, sperăm să facem o echipă competitivă, cu un joc spectaculos și să umplem tribunele stadionului, așa cum se întâmpla pe vremea regretatului Mihai Naca", a declarat, ieri, la conferința de presă organizată la sediul clubului, Mircea Paraschiv.
Contractul dintre tehnician și gruparea de la malul mării se întinde pe o durată de doi ani, cu posibilitate de prelungire, iar obiectivul este câștigarea titlului național.
"Vom încerca să ieșim campioni încă din primul an, ne străduim ca, în condițiile actuale, să scoatem maximum posibil cu acest lot. Sperăm să reușim să păstrăm cât mai mulți dintre jucătorii rulați anul trecut. Practic, în procent de 90%, lotul este conturat, mai avem de negociat cu puțini sportivi", a explicat Paraschiv.
În noua stagiune, Farul va avea din nou în lot "stranieri": patru georgieni, doi moldoveni, iar namibianul Janties este așteptat să sosească în cursul săptămânii. În schimb, Ben Aoina a plecat, pe Jeff Makapelu nu se va putea conta cel puțin până în toamnă, iar Natriashvili, căruia i s-a redus salariul, are oferte de la alte cluburi și ar putea părăsi "corabia" constănțeană.

Sorin Trancă, antrenor secund
Mircea Paraschiv a anunțat și colectivul tehnic cu care va colabora.
"Am ales să lucrez cu oamenii locului. Sorin Trancă va fi antrenor secund, iar Alexandru Straton, preparator fizic. Doctorul Gheorghiu și maseurii sunt tot din Constanța", a explicat Paraschiv.
De asemenea, fostul internațional Constantin Fugigi are mari șanse de a fi cooptat în colectivul tehnic al Farului.
Farul debutează, sâmbătă, în ediția 2010 a Diviziei Naționale, cu un meci în deplasare, contra celor de la RC Bârlad.
"Chiar dacă ne lipsesc mulți jucători importanți, nu am făcut cerere de amânare la FRR. Avem capacitatea de a câștiga la Bârlad. Principalele contracandidate la titlu vor fi Steaua, Baia Mare și Dinamo. CSM București, chiar dacă s-a întărit cu rugbiști tineri, de valoare, este prea crudă pentru a pune probleme", a spus Paraschiv.
***
Prezentă la conferința de presă, Elena Frîncu, director coordonator al DSJ Constanța, le-a urat rugbiștilor mult succes în noul sezon.
"Am mare încredere în acest proiect, sper ca Farul să calce pe urmele HCM-ului, care a ajuns în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin. Lumea trebuie să aibă răbdare, pentru că o echipă nu se clădește într-un an", a spus Elena Frîncu.

Comentează știrea

DzdjUbeDRLZqzHWS
23 august 2014
uvEMpatZtRMYcsKdXy

LKCuTx bwtlzctsbsqj, [url=http://lzqllgpghvki.com/]lzqllgpghvki[/url], [link=http://epokmnfhrttb.com/]epokmnfhrttb[/link], http://aocfggwtlejl.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0196 secunde