Produse expirate în fast-food-urile constănțene

230
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța a desfășurat, la sfârșitul lunii februarie, o acțiune amplă de control în unitățile de alimentație de tip fast-food. S-au verificat 40 unități, iar abateri de la prevederile legale în vigoare au fost constatate la 30 dintre acestea (75%).
Ca urmare a deficiențelor întâlnite s-au aplicat, la nivel regional, 26 amenzi contravenționale, în valoare de 100.050 lei și nouă avertismente, dintre care 15 la nivelul CJPC Constanța, în valoare de peste 25.000 lei.
Inspectorii Protecției Consumato-rului au constatat că, la pregătirea preparatelor culinare, se utilizau produse cu termenul de limită depășit sau neconforme. În multe unități nu era afișat gramajul produselor oferite și nici prețul de comercializare. De asemenea, spațiul destinat fumătorilor nu era dotat cu instalație care să asigure eliminarea fumului de tutun, aerul fiind viciat.
"Este îngrijorător și surprinzător faptul că unii operatori economici, cu vastă experiență în domeniu, încă nu conștientizează pericolul pe care îl reprezintă utilizarea de materii prime cu data limită de consum depășită, la pregătirea preparatelor culinare. Având în vedere importanța activității de fast-food, numărul mare de unități ce desfășoară această activitate, dar mai ales riscurile la care pot fi supuși consumatorii, activitatea de fast food va constitui o tematică permanentă de control a CRPC Constanța", a declarat directorul coordonator al instituției, Mihai Petre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 06 Martie 2010
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Vineri, 05 Martie 2010
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.6954 secunde