O carte de prof. Ion Codrescu, publicată în Olanda

604
O carte de prof. Ion Codrescu, publicată în Olanda - 71985d378f51d215dd24fdb8026f30cb.jpg
O carte a scriitorului constănțean Ion Codrescu, profesor la Școala "Nicolae Tonitza", a fost publicată în Olanda, la sfârșitul anului trecut, în ediție bilingvă – română și olandeză. Cartea se intitulează "Așteptând în liniște" ("Waiting in Silence/Wachten in stilte"), iar versiunea în engleză aparține autorului, traducerea în limba olandeză fiind realizată de poetul Max Verhart.
La începutul anului 2009, prof. Ion Codrescu a primit invitația unei edituri olandeze de a publica o carte cu poeme inedite din creația sa. În toamna aceluiași an, după ce a strâns toate poemele scrise în ultimii ani, dar nepublicate, Ion Codrescu le-a trimis editurii din Olanda pentru a putea fi supuse aprecierii unui redactor de carte specializat în poezie. Lectorul din partea editurii a citit cu atenție întregul manuscris și a făcut o selecție de aproape o sută de poeme. La sfârșitul anului 2009, cartea a fost publicată la Editura Schrijverke din Hertogenbosch.
Lucrarea este structurată pe tema căutării liniștii de către autor în realitatea secolului XXI, când oamenii sunt agresați de false valori, de zgomot, de crize financiare și spirituale, când lumea este preocupată de îmbogățire imediată, iar viața de zi cu zi nu ne mai lasă răgazul să ne adunăm gândurile. Poemele invită cititorul la meditație, la căutarea liniștii interioare, la descoperirea frumuseții ascunse din natură și la aprecierea acelor clipe care ne duc cu gândul mai mult la a exista în simplitate, decât la a trăi prin a poseda cât mai multe.
Cartea a fost publicată în condiții grafice de excepție și apare ca un volum de bibliofilie, datorită strădaniei editorilor care s-au îngrijit să-i creeze un aspect atractiv. La acest lucru au contribuit și cele cinci ilustrații și o caligrafie realizate în tehnica tușului de către autor. Pe supracoperta color se poate citi, pe coperta a patra, următorul text în limba engleză și în limba olandeză: "Ion Codrescu - născut în 1951, în Cobadin, România - a publicat zece cărți. Creația sa a fost premiată în Japonia, Statele Unite ale Americii, Croația, Marea Britanie, Serbia și Muntenegru, Bulgaria și România. Ca artist, a ilustrat mai mult de o sută de cărți și reviste, iar lucrările sale de grafică se află în colecții particulare și de stat din multe țări. Este fondatorul Societății de Haiku din Constanța și al revistelor internaționale de poezie haiku Albatros și Hermitage".
Volumul lui Ion Codrescu poate fi achiziționat de iubitorii de poezie din toată lumea, deoarece el este distribuit atât din Olanda, cât și din SUA, prin Editura RED MOON PRESS (utilizând website-ul: http://www.redmoonpress.com/catalog/).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 12 Ianuarie 2010
Stire din Cultură-Educație : A murit scriitorul Stelian Filip
Pagina a fost generata in 1.6205 secunde