La Congresul Aromânilor, găzduit între 17 şi 18 noiembrie în capitala Albaniei, Tirana, au participat personalităţi de prim rang care aparţin acestei comunităţi, precum şi cercetători importanţi în domeniile antropologiei şi dialectologiei, în câteva cazuri cele două calităţi suprapunându-se în mod fericit.

Profesorul universitar doctor Nicolae Şerban Tanaşoca a avut câteva intervenţii de ţinută, atât în plan ştiinţific, cât şi în plan politic, iar dr. Iulia Wisoşenschi a impre-sionat printr-o laborioasă lucrare antropologică. Actorul Ion Caramitru, academicienii Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Dan Berindei, Arhiepiscopul Calinic, prof. dr. Adina Berciu Drăghicescu, constănţenii Virgil Coman, directorul Arhivelor Judeţene, Nistor Bardu, profesor universitar, şi Stoica Lascu, preşedintele asociaţiei „Picurarlu de la Pind”, au avut şi ei intervenţii apreciate de audienţă, lucrările simpozionului ştiinţific şi cele ale congresului fiind moderate (deşi ar fi mai potrivit să spunem „impulsionate”) de rectorul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, profesorul Aurel Papari.

Trecând peste orice diferende minore, delegaţii la congres, aromâni din mai multe ţări balcanice, au adoptat o rezoluţie împotriva celor resimţiţi ca inamici comuni, şi anume împotriva entităţilor „neoaromâniste” cu falsă legitimitate (Fara Armânească din România, Uniunea Vlahilor din Albania, Asociaţia Vlahilor din Albania, Mândra Vlahă, Consiliul Aromânilor/Macedoarmânilor etc.), care pretind dreptul de a-i reprezenta colectiv pe aromâni în relaţiile cu instituţiile statale şi internaţionale.

Rezoluţia nu lasă loc de interpretări, adoptând un ton ferm şi o exprimare frustă.

Mai precis, congresul „avertizează asupra iminenţei consecinţelor grave” pe care ignorarea dreptului la educaţie, serviciu religios şi mass media în limba maternă le va avea asupra conservării identităţii aromâneşti, „condamnă mistificările” istoriei aromânilor, „protestează împotriva stratagemelor şi artificiilor de interpretare a legilor” pe care le folosesc autorităţile din statele de origine pentru a nu le acorda aromânilor statutul de minoritate naţională (unul dintre cazuri este acela al Albaniei, care le recunoaşte doar statutul de minoritate lingvistică şi nu-i sprijină financiar pe aromâni).

Mai departe, rezoluţia „reaminteşte statelor de origine ale aromânilor din spaţiul balcanic” că acceptarea diversităţii etnice şi respectarea drepturilor etnice sunt precondiţii de integrare în structurile europene şi euro-atlantice; „critică vehement” diversiunile cu caracter extremist şi cu scopuri mercantile şi politice ale celor care încearcă să creeze o nouă identitate a aromânilor, ignorând faptul că dialectul aromân, împreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân şi cel istroromân formează limba română; „condamnă ca aberantă, provocatoare, periculoasă şi falsificatoare teza potrivit căreia aromânii ar fi un popor diferit de poporul român” şi „reafirmă apartenenţa aromânilor la românitate”.

Prin urmare, congresul cere statului român să-şi asume deplin răspunderea pe care o are faţă de românitatea balcanică; să se exprime public, la nivel diplomatic, în sensul acesta; să continue şi să intensifice demersurile de susţinere a aromânilor de pretutindeni pentru a fi recunoscuţi ca minorităţi naţionale în ţările în care trăiesc; să continue şi să intensifice şi sprijinirea aromânilor din România pentru a-şi putea păstra identitatea culturală şi tradiţională şi a nu fi alimentate frustrări care ar putea fi speculate de cei care vor să le schimbe istoria.

Congresul aromânilor se adresează şi forurilor europene şi internaţionale şi le cere să întreprindă demersuri pentru a determina recunoaşterea aromânilor ca minoritate naţională în statele balcanice în care ei locuiesc şi pentru acordarea drepturilor ce decurg din acest statut.

Şi, pentru a ilustra la nivel instituţional acordul care a intervenit între asociaţiile reprezentative ale aromânilor, tot rezoluţia din 18 noiembrie decide constituirea Forumului Internaţional al Aromânilor, care va avea întâlniri periodice şi un secretariat permanent, statutul noii organizaţii urmând să fie stabilit ulterior.