Un copil cu autism a învățat, după cinci ani de terapie, să zâmbească

Diagnosticul de autism pus unor copii de trei-patru anișori îi des-cumpănește pe părinți. Pe de o parte, pentru că nu știu mai nimic despre afecțiune, dar și pentru că micuții lor sunt frumoși și, din punct de vedere fizic, sănătoși. Dar nu vorbesc, ci țipă și plâng mai mereu, nu se joacă și nu reacționează nici când sunt strigați pe nume. În urmă cu 20 de ani, copiii cu autism erau condamnați să devină adulți cu schizofrenie. În prezent, ei au șanse la o viață aproape normală.

Diagnosticat la trei ani
Cătălin M. este un băiețel de opt ani, care a fost diagnosticat cu autism la trei ani și nouă luni. A fost nevoie de o consultație la un specialist din București pentru a afla afecțiunea de care suferea copilul, pentru că în Constanța nimeni nu părea să-i dea de cap. "Erau semne din jurul vârstei de doi ani. Nu vorbea, ne respingea când vroiam să-l îmbrățișăm, nu se juca cu nicio jucărie. Ne-am spus că așa era el, mai retras. Dar în prima zi de grădiniță, când a făcut ravagii, am mers la medicul de familie. Nu ne-a lămurit cu nimic, motiv pentru care am plecat la București. Când am aflat că are note autiste, am înlemnit", își amintește Rodica M., bunica băiețelului.
Familia nu s-a dat însă bătută, iar pentru că în țara noastră nu exista niciun tratament consacrat pentru autism, au căutat peste hotare și au aflat despre terapia ABA (terapie comportamentală aplicată). "La noi în țară nu se știa mai nimic despre autism. Așa că am învățat să o aplicăm din cărți, am fost printre primele familii din țară care au recurs la ABA. Când băiatul avea cinci ani, am început să facem terapie ABA acasă, cu ajutorul a trei studente de la Facultatea de Psihologie", ne-a spus femeia.

Primele cuvinte, spuse la cinci ani și jumătate
Rezultatele terapiei au început deja să se vadă, după aproape cinci ani de lecții zilnice. Cătălin zâmbește, înțelege și răspunde la întrebările care îi sunt adresate. "La cinci ani și șase luni a început să vorbească. La șase ani și jumătate am reușit să-l învățăm să ceară la toaletă. Până la acea vârstă nu a vrut să facă nici la oliță, îi era frică", ne-a spus ruda copilului. "Acum a terminat clasa întâi și citește, scrie, relaționează cu noi și pune întrebări. Este inteligent și are o memorie bună, dar care trebuie lucrată. Iar pentru că am fost profesoară, asta am făcut. Înainte să înceapă școala, știa alfabetul, număra până la 100, calcula până la 10. A învățat numele oceanelor, județelor, continentelor și câteva povești. Acum deprinde să se joace. De luna trecută, ieșim câte două-trei ore în parc, pentru a merge pe bicicletă", a afirmat bunica.
Primul an de școală s-a încheiat, iar bunica povestește că nepoțelul nu a făcut singur clasa întâi. "Suntem trei persoane care am mers la ore: băiețelul, eu și un însoțitor pe care l-am angajat. Învățătoarea a fost puțin timorată la început, dar a înțeles apoi cum trebuie să vorbească cu el, că propozițiile trebuie să fie scurte, la obiect, și nu au fost probleme", a specificat femeia.

Sprijinul autorităților a lipsit
Pentru că au avut posibilități, nu au căutat să obțină sprijinul autorităților. Drept pentru care, băiețelul nu a fost înregistrat în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSPC) Constanța. Ar fi fost de ajutor însă mai multă implicare din partea Inspectoratului Județean Școlar, ne-a spus bunica. Ea a reclamat lipsa unor programe de intervenție pentru copiii cu nevoi speciale și a personalului specializat. "Venea un profesor de sprijin, de două ori pe săptămână, câte două ore. Dar noi ne-am implicat și la cât am muncit cu acest copil, patru ore erau precum picătura chinezească", a afirmat Rodica M.
În situația lui Cătălin mai sunt aproximativ 300 de copii în județul Constanța, dar nu toți au posibilitatea financiară pentru a urma tratamentul necesar.