Am încercat să trec peste înjurăturile şi promisiunile acestor zile de campanie, peste falsele teme şi scandalurile promovate de televiziuni. Sunt incitante, e drept, cu greu te poţi abţine să comentezi, să-ţi „dai cu o părere competentă”, să încerci să pătrunzi tu subtextele şi adevăratele intenţii, să interpretezi într-un fel original, să vii cu o idee, să introduci noi date în problemă. Ţigănia în campanie este atât de uşor şi atât de inutil de comentat. Iar de această dată, în ciuda intenţiilor bune proclamate, nivelul discuţiei a fost coborât cel mai jos.

Temele importante, însă, au fost evitate sistematic. Greşelile recurente ale conducătorilor nu au fost puse în discuţie, poate pentru că cele mai grave greşeli le pot fi imputate tuturor, iar recunoaşterea lor ar presupune şi angajamente că nu le vor mai repeta.

Şi cea mai mare greşeală a statului nostru este promovarea incompetenţilor. Pe bază de relaţii şi strategii de partid, ajung în fruntea unor instituţii importante oameni fără vreo calificare sau cu şcoală în cu totul alte domenii decât acelea pe care sunt puşi să le coordoneze.

Majoritatea conducătorilor de instituţii fac rost şi de câte o diplomă pe care să o pună în ramă şi să o arate la o adică, de la facultăţi particulare absolvite fără frecvenţă, la vârste mature şi cu lucrări de licenţă cumpărate.

Unii au şi doctorate sau cărţi publicate, dar dacă-i pui să lectureze din propriile opere, le silabisesc ca la prima vedere. Partidul nu le cere carte, ci doar fidelitate, abilitate şi bani pentru campanii sau priceperea de a-i stoarce şi a-i dirija spre diverse formaţiuni politice, din funcţiile în care sunt plantaţi.

Este o viciere din start a sistemului de administraţie al statului, căci incompetenţii nu vor putea avea vreodată rezultate pozitive, care să influenţeze în bine dezvoltarea ţării. De douăzeci de ani tot sperăm, dar ne dăm cu stângul în dreptul la fiecare alternanţă a puterii. Clientelismul politic este pus întotdeauna mai presus de normalitate şi binele public. Într-o logică absurdă, toţi politicienii din toate partidele ajung ca, la un moment dat, să condamne numirile şi destituirile politice pentru ca, peste o anumită perioadă, să le justifice prin interesul aplicării politicilor guvernamentale. Sunt la fel de convinşi în ambele ipostaze, cu toate că nu la fel de convingători.

Acesta este mecanismul vicios prin care toate lucrurile bune au fost stricate de incompetenţa conducătorilor. Posibil ca unii să fi avut şi intenţii bune printre cele rele. S-or fi gândit că, după ce-şi recuperează investiţiile şi mai pun ceva de-o parte, se concentrează şi pentru a lucra în folosul cetăţenilor României. Dar probabil că n-au mai avut timp…

Orice reformă a instituţiilor statului ar trebui să plece de aici. Până nu va exista voinţa politică pentru a elibera, treptat, pe motiv de incompetenţă, posturile de conducere, de oricine ar fi ele ocupate, şi pentru a organiza concursuri cinstite în toate instituţiile, nimeni nu va putea crede în basmul reformei reale.

Şi ar putea fi chiar mai rău în cazul în care un partid sau o alianţă s-ar menţine la putere mai multă vreme, pentru că atunci am putea ajunge la situaţii similare celor din administraţia locală prea bine cunoscută nouă, constănţenilor. Acele situaţii în care cercetaţi penal, condamnaţi chiar sau doar judecaţi pentru corupţie, ospătari sau bodyguarzi de meserie, cameramani cu studii medii, foşti jurnalişti aserviţi puterii sau trepăduşi fără nicio calificare să monopolizeze, mulţi ani de zile, funcţii de mare răspundere la nivel local, având astfel timp să distrugă total domeniile pe care le păstoresc şi să alunge sau să marginalizeze toţi oamenii de o oarecare valoare profesională.

Ergo, aş vrea să-i aud pe candidaţi comentând asupra acestei greşeli, asumându-şi-o, angajându-se că partidele lor nu-şi vor mai impune oamenii în funcţii de conducere, că vor promova o competiţie cinstită, care să dea profesioniştilor şansa de a-şi pune competenţele în slujba acestei ţări.