Luati-i peninsula lui Mazare! Semneaza petitia!
SPORT
Farul nu subestimează pe CSM Rm. Sărat
Fundașul Ion Barbu
Chiar dacă între „marinari” și adversara lor de sâmbătă, din etapa a 14-a a Ligii a II-a, e o distanță de 18 puncte, buzoienii ocupând ultimul loc în clasament, constănțenii spun că vor trata meciul cu seriozitate, pentru a nu avea probleme.
„Este o partidă la fel de grea ca toate celelalte din deplasare. Succesul nostru depinde de felul în care vom trata meciul. Dacă nu vom fi concentrați și responsabili, riscăm să avem probleme, chiar dacă CSM deține lanterna roșie. Să nu uităm însă că, acasă, unde a realizat câteva surprize, are doar două înfrângeri (n.n. - 0-3 cu Delta Tulcea, 0-4 cu FCM Bacău). În primul rând, trebuie să avem respect față de buzoieni și să ne arătăm valoarea pe teren”, a declarat Radu Sardescu, cel care deține un mic record în poarta Farului: de când a devenit titular, în urmă cu cinci etape, nu a primit niciun gol. Chiar dacă CSM Rm. Sărat e pe ultimul loc, cu 5 puncte (golaveraj 2-31, -10 la „adevăr”), în cele cinci meciuri susținute până acum pe teren propriu a realizat trei rezultate foarte bune, contra unor echipe puternice, reușind să câștige o partidă (1-0 cu Dunărea Giurgiu) și să termine două la egalitate (0-0 cu Steaua II și, mai ales, cu Victoria Brănești, liderul clasamentului). În ultima etapă însă, a pierdut cu 0-8 pe terenul Sportului Studențesc, zvonindu-se că, din pricina problemelor de efectiv cu care se confruntă, a jucat cu juniorii. Se pare însă că a fost vorba totuși de prima echipă. „Mergem la Rm. Sărat să batem. Va fi un meci dificil, nu câștigat de noi dinainte. Nu contează că terenul e prost, că va ploua, că va fi vânt sau mai știu eu ce. Trebuie să luăm neapărat cele trei puncte, în orice condiții. CSM nu trebuie subestimată, dar nici să ajungem să ne fie frică de ea. Dacă vom lua jocul în serios, nu avem cum să nu câștigăm”, a spus și stoperul Ion Barbu, care, în urma absenței lui Paul Papp, are mari șanse de a juca titular în centrul apărării, alături de Diogo. „Dacă voi fi folosit, voi încerca să-mi fac datoria cât mai bine”, a mai arătat fundașul de 32 de ani al Farului. După ce, în urmă cu două etape, FC Snagov a contestat dimensiunea porților de pe stadionul din Rm. Sărat, iar meciul nu s-a mai jucat, nefiind acceptată soluția gazdelor (șanțuri săpate pe linia porții), CSM a hotărât ca, de la meciul cu Farul, să schimbe definitiv cele două porți, operațiunea costând aproximativ 6.000 lei.
Andone, Andrade și Cristocea s-au antrenat Pe lângă Papp (convocat la echipa națională de tineret, pentru meciul de sâmbătă cu Letonia), de la Farul vor mai lipsi la Rm. Sărat căpitanul Mățel (prezent și el la lot) și Chico (suspendat). PUBLICITATE
Alți trei jucători, B. Andone, Andrade și Cristocea, au acuzat probleme medicale în ultimele zile, dar ieri au participat la toate exer-cițiile de la antrenament și mai mult ca sigur vor fi apți de joc pentru sâmbătă. „Mai am o jenă la piciorul drept, dar trebuie să fiu prezent pe teren la Rm. Sărat”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Andone.
Articole asemănătoare
Nota actuala: 0.0 | Numărul total de voturi: 0
NOTA: Vă rugăm să postați doar comentarii legate de subiectul tratat în articol. Sunt interzise: folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) articolului, afișarea de anunțuri publicitare, jignirile, injuriile aduse celorlalți cititori care au postat comentarii. Încălcarea acestor termeni și condiții va fi sancționată cu ștergerea comentariului. Pentru mai multe detalii, citiți cu atenție Termenii și Condițiile de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. |
Alte titluri din aceeasi sectiune
|
|||||||||||||||||