Constructorul-Cleopatra a transferat șapte rugbiști de la LPS

1585
Constructorul-Cleopatra a transferat șapte rugbiști de la LPS - 93a48d54d1f8518e199d496b5fa77ad8.jpg
Corabia clubului de rugby Constructorul-Cleopatra iese cu pânzele întregi din furtuna de vară. Perioada de incertitudine a fost depășită, iar echipa va continua parcursul în Divizia Națională. Mai mult, ea a fost întărită cu șapte jucători noi.

Conducerea Clubului Sportiv Cleopatra a reușit să perfecteze, săptămâna aceasta, transferul a șapte rugbiști, toți de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS.
Trei dintre aceștia - Vali Mototolea (19 ani; linia a III-a), Constantin Istrate (19 ani; linia I) și Lazăr Filip (19 ani; centru) - sunt componenți ai naționalei de juniori a României, care s-a clasat pe locul întâi la Campionatul Mondial din Kenya 2009.
Ceilalți patru - Ionuț Ariton (18 ani; linia I), Ionuț Vlad (19 ani; linia a III-a), Alin Cepoi (19 ani; linia a III-a) și Ovidiu Mihalcea (19 ani; mijlocaș la deschidere) - au în palmares câte o medalie de argint câștigată la Campionatul Național de juniori.
"Toate transferurile sunt definitive și înregistrate deja la federație. Momentan, lotul include 32 de jucători, dar foarte posibil, vor mai veni alți trei sportivi, de la Colegiul Național Aurel Vlaicu din București, tratativele aflându-se în stadiu avansat. Așadar, concurența este mare, avem câte doi-trei jucători pe fiecare post. În meciurile oficiale, în teren vor intra doar cei mai în formă jucători", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Constructorul-Cleopatra va susține primul meci oficial al verii în data de 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul din "Badea Cârțan", în compania RC-ului Bârlad, întâlnire arbitrată de Gheorghe Sabău.
Sub comanda tehnicianului Cristian Brănescu, echipa s-a pregătit, fizic, pe plajă, iar de zece zile, a intrat și în programul de antrenament pe terenul propriu. Cum nu a mai rămas mult timp până la reluarea campionatului, constănțenii nu vor mai disputa meciuri amicale, ci numai teste "în familie".
"Vrem să câștigăm toate partidele care au mai rămas de disputat în play-out. Nu avem probleme cu retrogradarea, obiectivul fiind acumularea a cât mai multe puncte. Băieții sunt dornici de afirmare, pentru că sunt în atenția selecționerilor loturilor naționale de juniori", a explicat Chirondojan.
v v v
Lotul pe care Cristian Brănescu îl are la dispoziție este alcătuit din Cătălin Graur, Cătălin Pastramă, Ionel Munteanu, Florin Enache, C. Istrate, I. Ariton, I. Vlad, Liviu Ferțu, Mihai Moraru, V. Mototolea, Ștefan Damian, Petre Neacșu, Petrică Ababei, Ionuț Bratu, A. Cepoi, Marius Grigore, Mirel Dănilă, Gabriel Bucevschi, Bogdan Irimia, Ov. Mihalcea, Gabriel Radu, Viorel Bujoreanu, Adrian Maftei, F. Lazăr, George Cătănoiu, Ionuț Bușcă, Marian Pârvu, Răzvan Anghel, Iulian Borcea, Ștefan Mereuță, Cosmin Strat și Stelian Pîslariu.
Dintre aceștia, Ababei, Munteanu și Cătănoiu au fost acceptați în noua serie a Academiei de Rugby de la București. Cursurile debutează în data de 15 august și vor dura un an, perioadă de instruire teoretică și practică.
Altfel, conducătorii CS Cleopatra au decis să cedeze LPS-ului cei mai buni jucători cu vârste până în 18 ani, pentru ca această echipă să reintre în bătălia pentru titlul național.
De asemenea, este posibil ca, începând din sezonul viitor, echipele de copii și tineret ale clubului din Mamaia să se numească Municipal-Cleopatra, dacă autoritățile locale vor fi de acord să sprijine clubul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5482 secunde