Festival hip-hop și reggae în Vama Veche, în perioada 23 - 26 iulie

737
Un festival dedicat muzicii hip-hop și reggae, Summer Jam ’09, va avea loc în Vama Veche, în perioada 23 - 26 iulie. La eveniment vor lua parte unii dintre cei mai bine cotați artiști ai momentului din țară și de peste granițe: Raku, Veritasaga, Maximilian & Agresiv, Funktastiks, Root Souljah (live band din Bulgaria), Jahmmi Youth (mc din Bulgaria), Green Vibe Crew (Keumart & Mr. Ivo) (band din Elveția).
SummerJam revine după un an de pauză, într-un format și o locație noi, timp de patru zile organizatorii garantând distracția pe malul mării - concerte și dj seturi de hip-hop, reggae sau dancehall.
Pe toată perioada festi-valului, în Vama Veche se vor putea achiziționa bilete pe câte o zi, abonamentele pentru întreg festivalul putând fi cumpărate de la Club Goblin București, Club Goblin’Gulag din Vama Veche sau trimițând un e-mail la [email protected] cu titlul "Rezervare Abonament". E-mail-ul trebuie să conțină numele complet, seria și numărul de la buletin, orașul de proveniență, numărul de abonamente pe care doriți să le rezervați și un număr de telefon pentru contact. Toate abonamentele rezervate trebuie reconfirmate printr-un e-mail, în perioada 15 - 20 iulie. Abonamentul îl veți putea ridica atunci când veniți la festival, pe baza actului de identitate.
Prețul unui abonament valabil pentru cele patru zile de festival este de 60 de lei, 10 lei dacă veniți joi, 23 iulie, și 30 de lei dacă veniți vineri, sâmbătă sau duminică, adică pe 24, 25 și 26 iulie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 07 Iulie 2009
Stire din Diverse : Blitz
Pagina a fost generata in 1.9123 secunde