Sezonul se deschide în forță la Tenis Club Idu

Premii de 50.000 de dolari la Mamaia Challenger

457
Seria evenimentelor de anvergură ce se vor desfășura, în acest sezon, pe terenurile de la Tenis Club Idu, se deschide, săptămâna viitoare, cu Mamaia Challenger, competiție inclusă în circuitul ATP, în care valoarea totală a premiilor este de 50.000 de dolari.
La turneu, vor participa jucători din toată lumea, țara cea mai îndepărtată care își trimite sportivi la Constanța fiind Japonia. Dintre tenismenii români, Adrian Cruciat și Adrian Ungur sunt direct acceptați pe tabloul principal.
"Mamaia Challenger începe în week-end, cu sesiunea de calificări, în care și-au arătat dorința de a juca 86 de sportivi, clasați între locurile 300 - 600 în topul ATP. Pe tablou, figurează jucători din segmentul 150 - 300 ATP", a declarat, ieri, Marian Sandu, reprezentantul grupării sportive din stațiunea Mamaia.
În paralel cu turneul challenger, tot la TC Idu, va avea loc, în premieră, și un curs al arbitrilor de tenis.
"Nu poți face numai pregătire teoretică, e nevoie și de practică, iar Mamaia Challenger este un bun prilej de a îmbina cele două componente. După o săptă-mână, la finalul concursului și al cursului, participanții vor primi diplomele și recunoașterea internațională. Era necesară această inițiativă, mai ales că ne-am propus să lărgim aria voluntariatului pentru sport. Arbitrii de tenis sunt din ce în ce mai rari, se formează cu greutate. Fără pasiune, nu se poate face nimic, mai ales că arbitrajul nu este o meserie bănoasă și stabilă. Pe de altă parte, poate că, de la anul, vom avea la Mamaia un turneu mai important decât cel de anul acesta, iar atunci ne vor trebui arbitri mai mulți și mai bine pregătiți", a explicat Marian Sandu.
***
După căderea de cortină peste Mamaia Challenger, pe zgura de la TC Idu se vor juca meciurile celei de-a 15-a ediții a turneului internațional Juniors Mamaia Idu, concurs bine cotat în Europa, de Serie 2. Vor veni "rachete" din 12 țări, precum Austria, Cipru, Elveția, Israel, Portugalia, Turcia sau Statele Unite ale Americii.
"Este o competiție de promovare a tenisului în rândul copiilor, pe care o organizăm cu mari eforturi, în parteneriat cu DSJ și administrația locală. Toate delegațiile beneficiază de cazare și masă gratuite pe perioada întrecerilor", a declarat Marian Sandu, adăugând că, în viitor, clubul din Mamaia ar putea găzdui și un turneu challenger feminin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 19 Iunie 2009
Stire din Sport : Ora H pentru "marinari"
Vineri, 19 Iunie 2009
Stire din Sport : Moștenirea familiei Petre
Pagina a fost generata in 2.8619 secunde