Joi, 18 Iunie 2009
 
ARHIVA
Comentarii | Stiri | Sport | Economie | Social | Educatie | Divertisment | Sanatate | Suplimente
Harta obiectivelor turistice din județul Constanța | Ediția digitală | Timp liber | Anunțuri gratuite | Agenții imobiliare | Info utile | Joacă Sudoku!
Declarațiile de avere și de interese ale aleșilor din județul Constanța
 
EDUCATIE
Succese pe tărâm italian pentru elevii Colegiului de Artă

Zilele acestea, a avut loc la Roma (Italia), în Sala della Promoteca di Campidoglio, festivitatea de premiere a celei de-a XII-a ediții a Concursului Internațional „Enzimi di Pace - L’Albero dei Colori”.

Organizat de „Scuola di Pace” din Roma, cu sprijinul Primăriei din orașul celor șapte coline, concursul din anul acesta a avut ca temă „Natura și pacea în artă”, secțiunile fiind pictură, fotografie, scurt-metraj, povestiri.

Elevii Colegiului Național de Artă „Regina Maria” au participat și anul acesta cu lucrări care au fost remarcate de juriu, astfel că, la secțiunea școli, colegiul a obținut locul I.

Și la secțiunea pictură, locul I a fost obținut de micuța și talentata elevă, Diana Zărnescu. Lucrarea sa, intitulată sugestiv „I bambini amano la natura e la pace” („Copiii iubesc natura și pacea”), este rodul muncii sale la orele de desen, îndrumată cu pricepere și dăruire de învățătoarea sa, Marcela Voicu.

Locul I la secțiunea fotografie a fost obținut de Ioana Ciora, clasa a VII-a, cu lucrarea „Gran cuore va nel mondo” („Inimă mare, du-te în lume!”). Câștigătoare și anul trecut la același concurs, Ioana, prezentă la festivitatea de premiere de la Roma, a declarat: „Am fost foarte emoționată și mândră să reprezint România, să mă aflu din nou în acea sală impresionantă - Sala della Protomoteca in Campidoglio - de pe ferestrele căreia te privește Forumul Roman. Mesajul meu a fost că fiecare dintre noi poate contribui pentru a trăi pacea, spiritul simplității, al armoniei și al bucuriei. Creștem si ne dezvoltăm asemeni unei plante, în pace, cu multă dragoste; pentru asta am trimis o inimă largă în lume! Aplauzele, zâmbetele și îmbrățișările celor prezenți în sală m-au impresionat și am fost fericită știind că am reușit să le transmit emoțiile și mesajul meu.”

PUBLICITATE

Profesoara de limba italiană a Colegiului, Angela Doicescu-Ciurea, cea care a prelucrat, alături de profesorii de specialitate și învățători, regulamentul concursului a afirmat că „acest concurs are ca scop promovarea culturii păcii între toate popoarele. Lucrările elevilor noștri evidențiază o lume a solidarității, a păcii, a fericirii”.

Citeste si da mai departe
Noteaza articolul
Nota actuala: 5.0 | Numărul total de voturi: 3
Comentează articolul (maxim 1.500 caractere, incluzând spațiile)
EDITORIAL
de Alina BÂRGĂOANU-VASILIU
Se supăra un cititor pe noi, câteva zile în urmă, pentru că a apărut într-un articol cuvântul „cocalar”, care nu se află în DEX. Într-adevăr, nu l-am găsit în dicționar, dar vă asigur că, în scurt timp, va apărea. Dinamica limbii urmează dinamica socială, iar cocalarul se impune ca personaj principal al scenei românești. Pentru că sunt mulți și continuă să fie generați de o societate bolnavă. Ca o entitate malefică, grăbită să distrugă o ...
TITLURILE ZILEI
POLITICA EVENIMENT
MAPAMOND SPORT
ECONOMIE DIALOG CU CITITORII
Locatarii se ceartă pe banii din penalități (826)
Aceste sume se folosesc la plata unor eventuale penalități ...
SOCIAL MONDEN
Circo Medrano, de astăzi în Constanța (814)
Istoria Circului Medrano este istoria unei dinastii de artiști de circ ...
SANATATE CASA CU STIL
Prima casă… din lemn (535)
Sunt o țintă. Sunt asaltat din toate părțile de reclame imobiliare. Vreau să vând ...
Obiective turistice in judetul Constanta
Discuta cu ceilalti cititori CugetLiber.ro!
Curs valutar
USD 2.9703
EURO 4.0929
Meteo
Click pentru prognoza detaliata
PUBLICITATE
Da Vinci
Top Estate
Imobiliare
Abonamente

Jocuri online
Campaniile CUGET LIBER
Campania Ati vazut acesti copii?
Campania Impotriva Violentei Domestice
Google
HOME BLOG PUBLICITATE PRINT PUBLICITATE ONLINE ABONAMENTE TIPARITURI EDITURA TICHETE DE MASA NEWSLETTER CONTACT
Horoscop - Roportal www.cere.ro   Smarty Web Director Ziare