Cui pe cui se scoate

Trotuarul înlocuit de parcări "răsare" pe spațiul verde (galerie foto)

1917
Trotuarul înlocuit de parcări
După ce am semnalat Primăriei Constanța, la sfârșitul săptămânii trecute, că o porțiune din trotuarul de pe B-dul Mamaia, vizavi de stația Pescărie, a fost desființată pentru a face loc parcărilor, ieri, o echipă de muncitori trasa linii pentru noul trotuar și descărca materiale de construcții la primele ore ale dimineții.
Promptitudinea ar trebui să fie lăudabilă, însă nu și dacă trotuarul se construiește pe spațiul verde. Nu contează că legea interzice astfel de lucrări, că trotuarul nu trebuia desființat pentru a face loc parcărilor, că orașul de la malul mării are 12,4 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, cu mult mai puțin față de media impusă de Uniunea Europeană, adică 26 mp/locuitor, că ne sufocăm din cauza poluării. Spațiul verde nu aduce bani, taxa de parcare da. Încă o dată nu se respectă legea, autoritățile care ar trebui să se autosesizeze nu văd, iar ilegalitatea se produce pe banii noștri.
Am încercat să aflăm un punct de vedere al Primăriei Constanța cu privire la lucrarea de pe spațiul verde, dar am fost îndrumați să facem solicitare scrisă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2078 secunde