Medicii școlari vor da primul ajutor pe plajă

505
Corturile de prim ajutor vor fi instalate pe plajele litoralului românesc, cel mai probabil, în perioada 1 - 15 iulie, ne-a spus dr. Camelia Ciobotaru, director coordonator al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța. "Am văzut corturile care au fost achiziționate. Sunt mari, asigură posibilitatea conectării la apa curentă și energie electrică. Vor avea ventilație, pentru că nu se poate ca pe timp de caniculă să nu asigurăm condițiile minime", a declarat reprezentantul DSP, adăugând că este vorba de 17 astfel de corturi, ce vor fi amplasate pe întreg litoralul.
În schimb, autoritățile nu au stabilit până în prezent câte cadre medicale vor asigura asistența medicală de urgență pe plajă. "Așteptăm să se termine examenele școlare pentru a vedea de câte cadre medicale dispunem, pentru că vrem să luăm medicii și asistente medicale din cabinetele școlare pentru litoral. Le vom face mai întâi instructajul", a adăugat dr. Ciobotaru.
Pe de altă parte, Serviciul Județean de Ambulanță Constanța are deja pregătite autospecialele și cadrele pentru serviciul de urgență în timpul sezonului estival. "Vom definitiva punctele unde vor staționa ambulanțele. Nu avem încă stații stabilite pentru stațiunile Costinești și 2 Mai", a mai arătat directorul DSP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 16 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Luni, 15 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Sâmbătă, 13 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.48 secunde