Perioada aceasta, premergătoare alegerilor pentru Parlamentul European, poate induce sentimente de frustrare. Vreau să votez, îmi doresc să votez, aştept să votez… dar nu prea aş avea pe cine sau de ce.

Singura cu un discurs inteligent şi serios îmi pare mie Monica Macovei, dar are dezavantajul că urcă pe scenă cu tot felul de papagali şi papagaliţe, maimuţe şi maimuţoi. Atitudinea ei pare chiar să transmită că ar fi conştientă de penibilul vecinătăţilor.

Dată fiind poziţia vizată, în Parlamentul European, nu în cel al României, sunt absolut convinsă că, şi ca independentă, ar fi putut face la fel de mult pentru ţara pe care vrea să o reprezinte. Şi nu ar fi avut vreo problemă să fie aleasă. Chiar dacă apetenţa pentru persoane ca EBA pare a fi dominantă, mai sunt în România oameni serioşi, care gândesc mai departe de temele jalnice vehiculate în ultima vreme. Aşa cum EBA are şansa de a mobiliza segmentul piţi-coca, destul de rar întâlnit în secţiile de votare, Monica Macovei, de una singură, ar fi putut scoate la vot scepticii şi dezamăgiţii tranziţiei, aceia care văd cum România se îndreaptă, inexorabil, spre dezastru. Spre acea situaţie dezastruoasă în care TOŢI clienţii politici o să fie angajaţi la stat sau îndestulaţi prin contracte cu statul, TOŢI copiii de politicieni vor avea penthouse-uri de sute de mii de euro şi gipane de zeci de mii, TOŢI incompetenţii cu pile vor fi proptiţi pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale, iar noi ceilalţi vom munci pentru a le întreţine luxul.

Deocamdată, nu-i întreţinem chiar pe toţi, încă mai stau unii la coadă pentru privilegii nemeritate.

Discursul Monicăi Macovei, obsedant anti-corupţie, mi se pare încurajator, într-o ţară în care corupţia este atât de firească, înrădăcinată, parte din fiinţa naţională, încât nu mai este de bon ton să vorbeşti despre lupta anti-corupţie şi eşti catalogat, din start, obsedat, dacă o pomeneşti. (Gata, s-a răsuflat, ca şi atitudinea anti-Mazăre, ce-aveţi, obsedatelor?) Din păcate, prezenţa ei pe scena aceea plină de indivizi dubioşi şi lipsa ei de atitudine în cazul candidaturii ratate a Alinei Mungiu contrazic, în opinia mea, discursul anti-corupţie. Şi asta mă face să mă îndoiesc că mai există, în România, consecvenţă şi corectitudine până la capăt, atitudini care să scoată scepticii la vot. Blestemul românilor a fost aruncat de Caragiale, prin gura cetăţeanului turmentat şi se repetă obsedant la fiecare scrutin pentru că este nu concluzia, ci dilema care se impune. „Eu cu cine votez?”, ţipăm cu ştampila în mână, în timp ce istoria ne absoarbe ca o mlaştină…