Posibila adoptare a Codurilor Penal şi Civil pe data de 15 mai a provocat, în ultimele săptămâni, o furtună într-un păhărel. Dar unul mic de tot. Şi asta pentru că în afara Coaliţiei „Opriţi Codurile!”, formată din 22 de organizaţii nonguvernamentale, nu văd cine ştie ce zbatere. Nici în interiorul „castei” politicianoide, nici în rândul societăţii civile. Ce păcat!

Ne-am trezit acum, la a nu ştiu câta „primenire” a clasei politice că, vezi Doamne, Codurile Civil şi Penal au devenit un fel de axis mundi fără de care forurile Uniunii Europene ne vor trage atât de tare de urechi încât ne vom urca pe pereţi de durere. Că UE ne presează - aşa o fi, nu zic nu - să le adoptăm, altminteri raportul pe Justiţie nu va fi deloc unul de natură să ne flateze, din contră. Ce nu se spune, însă, e faptul că, şi dacă vor fi adoptate, Codurile ar intra în vigoare peste doi ani, timp în care ne-am „bălăci” şi chinui, în continuare, în mocirla aceloraşi subterfugii, „portiţe” şi „scăpări” pe care sistemul juridic românesc le tolerează relaxat de ani buni. Nu de alta, dar nu trebuie să se obişnuiască şi magistraţii cu noua materie?! Să se „familiarizeze” şi ei cu noul „trend”?!

Ne-am trezit, destul de brusc, din somnul de nou născut în care ne tot alintăm din ’89 şi pân-acum că, iată, justiţia din România era neprihănită ca o fată mare şi că unica ei problemă erau Codurile. Şi atât. În rest, nu tu cazuri de corupţie, nu tu tergiversări şi amânări în dosare de care atârnau nume grele, ouă şi mătuşi.

În rest… totul e roz sub soare. Societatea civilă nu se oboseşte să se intereseze de conţinutul unor legi care îi vor afecta viaţa mulţi ani de-acum înainte. Da, dezbaterea codurilor nu aduce audienţă, nu atrage sponsori, nu dă naştere simpatiilor politice. Sau, mă rog, e prea puţin probabil. Dezbaterea codurilor nu e mai importantă decât Becali, sânii şi picioarele nu ştiu cui sau cine mai urcă şi coboară de pe cal. Codurile Civil şi Penal încununează o justiţie bună, performantă, căreia n-avem (doar răi să fim) ce să-i reproşăm.

Aiurea!!! Mi-e scârbă de sifonul ăsta politic care, periodic, ţâşneşte cu eternul „e ordin/ recomandare/ termen limită de la Uniunea Europeană”. Ce să-ţi zic! Ca şi cum… coduri s-avem, în rest, bucuroşi le-om duce toate, că doar, vorba cântecului, „avem di tăti: avem botkale, katlete, şi vafli, zavarca, sosiski,/ Goroh şi kvas, şi dulşeaţă, pirog şi usturoi/ Ş-aşa mai departe/ Intraţi şi cumpăraţi/ Avem di tăti”.

Well… nu tocmai, n-avem di tăti. Avem, cum oarecum resemnat declara senatorul Mircea Banias, un dezinteres din partea societăţii civile, dar şi, aşa cum constat eu, un miserupism permanent al tuturor guvernărilor postcedembriste. O lene, o mediocritate şi o splendidă, dar absentă cu desăvârşire, voinţă de a face ceva cu privire la respectarea procedurilor legale.