Slujbă de sfințire a Muzeului "Callatis"

2535

Articole recomandate

La Muzeul "Callatis" din Mangalia se organizează astăzi simpozionul cu tema "Creștinism la Dunărea de Jos".
Directorul Muzeului "Callatis", dr. Sorin Marcel Colesniuc, motivează: "Sfintele Paști reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, ce marchează miracolul Învierii Domnului Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Pentru ortodoxie, Paștele este o sărbătoare a luminii și a bucuriei. Suntem în Postul Paștelui și tema simpozionului este cum nu se poate mai potrivită. Cu prilejul acestui simpozion vom și sfinți instituția în care își desfășoară activitatea, în prezent, 26 de persoane. Slujba de sfințire a muzeului va fi oficiată de preot Ioan Aurel Bolba, de la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Mangalia".
Robert Constantin, cercetător științific la muzeul callatian, va prezenta principalele descoperiri arheologice din Provincia Scythia Minor, printre acestea fiind: sanctuare creștine, monumente funerare, inscripții și simboluri creștine, precum și sursele literare ce atestă activitatea religioasă din provincia dunăreană în epoca romano-bizantină. Una dintre temele care vor fi dezbătute va fi "Apostolatul Sf. Andrei, între legendă și adevăr".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9672 secunde