În 2008

Traficul pe canal a mers împotriva curentului

578
În acest an, traficul pe canalele navigabile (Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă – Midia Năvodari) nu a reflectat nicidecum situația economică din lume. A trecut de la agonie la recorduri, în timp ce economia mondială a făcut pasul de la creștere la criză.
În prima jumătate a anului, traficul a fost extrem de slab, în mare parte din cauza faptului că unui an agricol 2007 dezastruos. După primele luni, Administrația Canalelor Navigabile (ACN) nu realizase decât 57% din prognoza pe 2008 și semnalele pentru cea de-a doua jumătate a anului nu erau deloc optimiste.
Contrar așteptărilor, situația s-a schimbat drastic în luna iulie, când traficul și-a revenit și prognoza a fost depășită cu 10%. Ploile puternice au prevenit formarea malurilor pe Dunăre și, susținut de exporturile masive de cereale și minereuri, traficul a ajuns la 2,8 milioane capacitate, cu o medie zilnică de 80.000 tone capacitate.
"Traficul din iunie și iulie ne-a adus la 92,7% din prognoza pe 2008. Sunt mari șanse să atingem planul anual de 29 milioane t.c.", declara, la acea vreme, Ovidiu Cupșa, fostul director general al ACN Constanța.
Ce s-a întâmplat ulterior a depășit însă și cele mai optimiste prognoze. Transporturile susținute de cereale din România și din restul țărilor central-europene a ridicat traficul la circa 29,5 milioane tone capacitate, cu 3 milioane mai mult decât în 2007.
Mai mult, pe 28 septembrie s-a înregistrat cel mai mare trafic zilnic din istoria canalului Dunăre – Marea Neagră, de 204.500 tone capacitate. Vechiul record era de 164.000 tone capacitate, fiind realizat în 2005, cel mai bun an pentru traficul pe canalele navigabile.
Recordurile nu s-au oprit însă aici. În octombrie și noiembrie s-a trecut, în premieră, de pragul de 3 milioane tone capacitate (3,3 milioane t.c. în octombrie și 3,25 milioane t.c. în noiembrie).
Așadar, criza financiară n-a avut loc pe canal, unde în ultimele luni s-a circulat "bară la bară".
"Sunt șanse ca și 2009 să înceapă în forță, tot datorită anului agricol foarte bun. Traficul de cereale va continua până în iunie – iulie. O prognoză optimistă ar fi de 31,2 milioane tone capacitate și avem motive să credem că traficul se va menține la un nivel ridicat. În cel mai rău caz, traficul ar fi de 28 milioane t.c., dacă criza economică se va resimți pe canalele navigabile", a declarat, recent, Ovidiu Cupșa.
Pe viitor, capacitatea de tranzit a canalului Dunăre – Marea Neagră va crește semnificativ, până la 150 milioane tone/an, datorită investițiilor demarate în 2008.
Este vorba de realizarea unui front de așteptare pentru convoaie, la confluența canalelor Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia Năvodari (2,8 milioane euro), implementarea unui sistem de măsurători topografice (1,1 milioane euro), reabilitarea sistemelor de semnalizări de pe cele două canale (4,87 milioane euro + 3,5 milioane euro) și upgradarea sistemului informațional VTMIS și integrarea în sistemul mai amplu RO-RIS de pe Dunăre (6,69 milioane euro).
Investițiile vor fi finanțate cu fonduri structurale, în proporție de 75%, bani solicitați în cadrul axei de transport a Programului Operațional Sectorial (POS 2007 - 2013).
În orice caz, schimbarea conducerii ACN nu ar trebui să afecteze mersul acestor proiecte, pentru care s-au făcut deja studii și cereri de finanțare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7737 secunde