În această lună,

Tramvaiele de pe linia 101, înlocuite cu autobuze vechi

2370
1
Regia de transport în comun a anunțat că va înlocui ultimele tramvaie din Constanța în jurul datei de 22-24 noiembrie. Traseul pe linia 101 va fi ușor modificat, în loc să treacă pe pod autobuzele circulând pe dedesubt.

În zece zile tramvaiele constănțene vor deveni legendă. Autoritățile locale au luat decizia de a schimba mijloacele de transport ecologice de pe linia 101 cu autobuzele care vor fi retrase de pe linile 100 și 43. "Modelele noi (n.r. MAZ-urile achiziționate din bani publici în luna septembrie) vor circula pe linia 100 și câteva pe linia 43 și, ce vom retrage de aici, vom introduce pe linia 101", a declarat Dan Astratinei, directorul adjunct al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța (RATC).

Autobuzele de pe liniile 100 și 43, în locul tramvaielor de pe linia 101
După ce tramvaiele de pe linia 102 au fost înlocuite, reacțiile de nemulțumire nu au întârziat să apară. Cei drept, nu puțini au fost aceia care s-au bucurat că se scot mijloacele de transport nepoluante, motivația fiind că străzile vor fi reparate și autoturismele mai protejate, plus că se câștigă două benzi de circulație. Doar că, mijloacele de transport ecologice s-ar fi putut păstra prin înlocuirea cu troleibuze, care sunt nepoluante și silențioase.
În ceea ce privește înnoirea parcului de troleibuze, autoritățile nici nu iau în calcul posibilitatea.
Și cum la Constanța toate sunt pe dos, nu ar trebui să ne mire de ce tramvaiele au fost înlocuite cu autobuzele pe traseele din oraș. În timp ce peste tot în lume se introduce transportul în comun electric, numai în Constanța transportul public rămâne pe motorină. Chiar dacă au norma de poluare euro 4, tot noxe scot pe țeava de eșapament.
Poate că și asta este explicația pentru tarifele exorbitante ale regiei la abonamente și bilete de călătorie. "Banii se recuperează din taxe și impozite, pe când efectele poluării autobuzelor nu le mai contracarezi nici cu zece hectare de mazăre", posta comentariul pe internet Mojo, în data de 23.10.2008, 11:01:05, la materialul "Noile autobuze RATC ar putea ajunge pe chituci".
Păcat că nu se plimbă și reprezentanții autorităților locale cu mijloacele de transport în comun din Constanța, dar avem "norocul" să respire și ei același aer.
Dan Astratinei a mai afirmat că autobuzele care vor circula pe linia 101 vor sosi la un interval de trei-patru minute. "La ora asta, avem 11 tramvaie care vor fi înlocuite cu 13 autobuze. Vor circula pe sub podul de la IPMC și asigurăm călătorii că durata călătoriei va fi aceeași, chiar dacă traseul este modificat", a completat directorul adjunct al RATC.
Cât despre scoaterea șinelor, autoritățile promit că le vor desființa, însă nu ne-au spus și o dată la care s-ar demara lucrările.

Comentează știrea

fany
19 iunie 2012
tramvai

ma mir cum de lumea il voteaza dupa ce a facut prostia cu tramvele si mocanita spar sa nu mai candeze nicio data

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8563 secunde