Ratele fixe, cel mai scurt drum spre electrocasnice

599
Apropierea sărbătorilor de iarnă înseamnă vânzări "festive" pentru retaileri. În această perioadă, oamenii vor electronice și electrocasnice. Obligativitatea achiziționării de asemenea produse ar putea fi introdusă drept lege și nimeni nu s-ar supăra. Cum este însă mai bine să îți cumperi mașina de spălat vase? Cu rate din magazin sau cu un credit de nevoi personale? Răspunsul corect: niciuna din variantele de mai sus. Ideal este să strângi bani și să scapi de orice rată în plus. Până la urmă, un frigider decent costă în jur de 1.000 – 1.500 lei. La un salariu de 1.000 lei/lună, poți încerca să economisești lunar 300 lei.
Presupunând că economisirea nu este o opțiune și achiziția nu poate fi făcută decât prin rate, atunci ratele fixe sunt cea mai avantajoasă soluție.
Spre exemplu, o combină frigorifică Whirlpool de 320 litri are un preț de 1.049 lei, la Domo. Ratele lunare se fac prin GE Money, o instituție financiară nebancară. Oferta este de 28,20 lei/lună, sumă calculată pentru un credit de 60 luni, cu o dobândă anuală de 12,9% și DAE de 22,9%. După cinci ani, vei fi plătit 1.692 lei pentru un frigider învechit.
La Altex, un frigider Zanussi de 231 litri costă 749 lei. Rata lunară este de 20 lei, tot pe cinci ani. Creditul este acordat de Credex Finananțări IFN și are dobândă anuală efectivă de 22,33%. La final, frigiderul va costa circa 1.200 lei.
Desigur, există și posibilitatea achitării produselor în câteva rate fixe, pe o perioadă aleasă de client. Același frigider poate fi cumpărat în șase rate fixe, 132,32 lei/lună. Costul total ar fi de 793,92 lei.
Prin bancă, ratele sunt aproape identice, singura diferență fiind timpul de acordare a creditului.
La BRD, un credit de nevoi personale de 750 lei poate fi contractat pe șase luni, cu o rată lunară de 131,48 lei. În total, clientul va rambursa 783,29 lei, din care 25,36 lei dobânda și 7,94 lei comisioanele.
La BCR, un credit de 750 lei, pe 12 luni, se traduce într-o rată lunară fixă de 67 lei. În total, se rambursează 804 lei.
Evident, creditarea prin bancă poate aduce și comisioane-surpriză, majorări forțate de dobânzi, cauzate de situația economică volatilă, și multe alte probleme "obișnuite", cum ar fi comisionul de dosar, cel de acordare a creditului sau cel de rambursare anticipată.
Ce-i drept, creditele bancare pe 60 de luni sunt mai avantajoase decât produsele similare oferite de retaileri. Problema e că în cinci ani se pot schimba multe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8257 secunde