Harry Tavitian, invitatul de onoare al Galei HOP de la Mangalia

921
Miercuri, sala de spectacole a Centrului Cultural Mangalia va găzdui ediția a XI-a Galei Tânărului Actor HOP 2008. Evenimentul este organizat de UNITER, Ministerul Culturii și Cultelor, sub egida Anului European al Dialogului Intercultural, Primăria Municipiului Mangalia și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Constanța.
Juriul competiției este format din Alexandru Ber-ceanu – regizor, Andreea Bibiri - actriță și fostă concurentă la gală, Florin Fieroiu – coregraf, Virginia Mirea - actriță, Dan Tudor - actor și regizor.
În prima zi, la ora 10.00, se va desfășura atelierul cu tema "Alteritate", susținut de către coregraful Florin Fieroiu. Deschiderea oficială a Galei HOP este programată pentru ora 17.00, când se va da startul concursului propriu-zis. Astfel, în intervalul 17.15 - 20.30, vor evolua în fața juriului și spectatorilor, la secțiunea "Individual" tinerii actori Matei Rotaru, Elena Rusu, Cezar Vlad Popescu și Meda Victor. Urmează secțiunea "Grup", în cadrul căreia vor fi prezentate spectacolele "Dactilograful" de Murray Schisgal în care vor evolua Cătălin Babliuc și Ioana Barbu și "Apa de Havel" de Matei Vișniec în care vor juca Dorin Ionescu și Lorena Lupu.
Joi, 4 septembrie, Gala va continua, la ora 17.00, cu proba "Individual" în care se vor întrece Ioana Lăcră-mioara Brecea, Lorena Zăbrăuțeanu, Lari Cosmin Giorgescu, Gina Gorea. La ora 20.30, vor fi prezentate, în cadrul secțiunii "Grup", piesele de teatru "Metamorfoze", cu Vlad Drăgu-lescu și Ruxandra Chelaru, respectiv "Hai să ne jucăm de-a Hamlet", după William Shakespeare. Din distribuție vor face parte concurenții: Radu Cernat Dan, Andreea Zivideanu, Alexandru Bogdan, Grațiela Teohari, Alex Crețulescu, Meda Victor, Raluca Vermeșan, Tecla Tudor, Mihaela Popa și Ninel Surdu.
Pe data de 5 septembrie, începând cu ora 17.00, secțiunea "Individual" îi va prezenta publicului, dar și exigentului juriu, pe Ionuț Pârvulescu, Nicolae Pârvulescu, Alina Simionescu, Magda Frâncu. La ora 20.30, va fi pus în scenă spectacolul secțiunii "Grup", "Mistrețul cu colții de argint" după Ștefan Augustin Doinaș. Participă Anca Ștefan, Ilona Hrestic, Raluca Pintilie, Ramona Hrișcu, Tudor Rotaru și Claudiu Gălățeanu. La ora 21.30, va avea loc spectacolul de improvizație "Just Push Play", în care vor evolua: Ana Cazacu, Dragoș Muscalu, Bogdan Rădulescu, Giorgiana Elena Popan și Robert Pavicsits.
Ultima seară a Galei Hop va începe tot cu secțiunea "Individual", care va reuni finaliștii Pavel Bârsan, Giorgiana Elena Popan, Ruxandra Chelaru și Argentina Stoica.
În pauza deliberărilor, spectatorii vor putea urmări recitalul susținut de către Harry Tavitian. La ora 20.30, se va desfășura ceremonia de decernare a premiilor, în cadrul căreia vor fi înmânate mai multe distincții.
Diana OPREA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6236 secunde