Chiar dacă, la această venerabilă vârstă, nu aşteaptă cu emoţie răsăritul soarelui sau spectacolul aurorei deasupra Pacificului, bătrâna are ochii surprinzător de luminoşi şi zâmbitori, emanând în jur numai bunătate şi optimism, deşi trupul ei suferă.

Pe 29 august, Lucreţia Gheorghiu (alintată de cei dragi Maia), din Constanţa, str. Peneş Curcanu nr. 43, împlineşte 95 de ani. Familia - în ochii căreia bătrâna este un simbol de perenitate şi suferinţă a femeii române -, a dorit s-o felicite şi prin ziarul nostru, nu neapărat pentru a demonstra şi altora cât o venerează, ci pentru a atrage atenţia, atât vârstnicilor, dar şi tinerilor, că viaţa trebuie trăită cu demnitate, indiferent de numărul anilor adunaţi pe răboj şi de festele pe care ea ţi le joacă la un moment dat.

Niciun sacrificiu pentru copii nu este prea mare!

Maia a fost casnică şi a trăit mai mult singură, soţul lucrând, când la Mangalia, când la Medgidia, Băneasa sau Adamclisi, pentru a câştiga într-atât încât celor trei copii, un băiat şi două fete, să nu le lipsească nimic. Dar nu s-a plâns niciodată, căci pentru binele copiilor a meritat orice sacrificiu.

O poveste despre demnitate

„Ce de ani, mamă! Nici nu mă gândeam să trăiesc atât! Oare câte persoane vor mai fi în România de 95 de ani?” - se minunează Maia, care face mari eforturi pentru a se deplasa prin casă ajutată de un cadru metalic, fiindcă, din pricipiu, nu doreşte să fie o povară nici măcar pentru cele două fiice care au grijă de bătrâneţile ei, prin rotaţie.

Cei din familie simt că bătrâna suferă în trupul său, dar sunt impresionaţi de câtă bunătate poate să emane în jurul ei, de faptul că ţine încă la viaţă (şi numai pentru a se bucura de bucuriile celor dragi!), nici vorbă de disperare sau lamentări, chiar dacă alţii, poate mult mai tineri şi mai sănătoşi decât ea, sunt un calvar pentru familiile în care trăiesc.

Bătrâna a trecut prin două războaie mondiale, două mari inundaţii, două mari cutremure şi două înmormântări ale unor oameni extrem de dragi, fiul, respectiv soţul său, dar după fiecare lovitură a vieţii şi-a adunat forţele şi a rezistat, crescându-şi copiii în spiritul cinstei şi al adevărului. „Ceea ce o face o femeie extraordinară şi o prezenţă extrem de caldă şi plăcută chiar şi la această vârstă este faptul că are puterea să nu se plângă, nici de suferinţele trecute, nici de cele prezente, având în vedere faptul că bătrâneţea i-a şubrezit trupul, în mod special după fractura de cap femoral cu care s-a ales după o căzătură în curte” – ne-a povestit Călin, unul dintre gineri.

O prezenţă discretă, care nu se dă bătută

Deşi are vederea foarte slăbită, îi este recunoscătoare lui Dumnezeu că are auzul perfect, astfel încât să poată vorbi cu cei dragi, lucru extraordinar pentru ea, care o umple de bucurie şi lumină (există tineri care nu sunt capabili să se bucure nici chiar de averi imense sau de sănătatea lor de fier!). Parcă ar vrea să atragă atenţia tuturor că, mai ales la această vârstă, orice dar dumnezeiesc trebuie preţuit la maximum. Referitor la memorie şi luciditate, cei din familie sunt convinşi că le întrec pe ale multor tineri.

Are 4 nepoţi, 6 strănepoţi şi un stră-strănepot, unii dintre ei plecaţi să-şi câştige pâinea prin Asia, Spania, Italia, Tenerife, dar care nu uită niciodată, în momentele de mare sărbătoare, să vorbească cu ea la telefon, pentru că ştiu câtă bucurie îi fac doar prin acest minim gest de respect.

Spre o societate pentru toate vârstele

Cuceririle ştiinţei şi, în consecinţă, progresele medicinei au contribuit într-o manieră decisivă, în ultimele decenii, la prelungirea duratei medii a vieţii umane. Expresia „vârsta a treia” deja cuprinde o parte considerabilă din populaţia mondială: persoane care ies din circuitul productiv, având încă mari resurse şi capacităţi de participare la binele comun. Acestui dens şir de bătrâni-tineri (de la 65 la 75 de ani), li se adaugă şi cei de vârsta a patra (trecuţi de 75 de ani), care, nu de puţine ori, sunt şi cei mai afectaţi, şi nu neapărat din cauza neajunsurilor materiale, cât mai ales a faptului că nu găsesc resurse interioare pentru a-şi accepta vârsta.