CJC vrea traseu direct între gara Constanța și Aeroportul "Mihail Kogălniceanu"

693
Consilierii județeni se reunesc miercuri, 13 august, începând cu ora 13,00, în Aula Mare a Bibliotecii Județene I.N. Roman, în cadrul primei ședințe ordinare de la constituirea noului Consiliu Județean Constanța.
Conform convocatorului, aleșii județeni vor supune spre aprobare, printre altele, proiectul de hotărâre privind convenția de colaborare pentru realizarea Sălii Polivalente Constanța, cel privind aprobarea organizării și desfășurării festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc "Mamaia 2008", suplimentarea fondurilor alocate Fundației "Fantasio" pentru anul 2008, cu 40.000 lei, alocarea sumei de 161.600 lei Fundației "Sportin" Constanța pentru organizarea celei de-a 37 ediții a competiției de box "Centura de aur" și organizarea evenimentului "Ziua Marinei". În cadrul aceleiași ședințe, consilierii județeni vor supune la vot și modificarea programului de transport public de persoane prin curse regulate în trafic județean pentru perioada 2008 - 2011, cel privind modificarea regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public județean de persoane, dar și înființarea liniei exprese de deservire a Aeroportului Internațional "Mihail Kogălniceanu", între gara Constanța și aeroport. Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri se mai regăsesc și proiectul privind repartizarea pe unități administrativ - teritoriale a procentului de 22% din impozitul pe venit pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și proiectele de infrastructură pe anul 2008, și cel privind utilizarea sumei de 468.815 lei din fondul de rulment pentru finanțarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice și a altor studii, necesare investițiilor din cadrul subprogramului "Dezvoltare echilibrată și integrată a zonei turistice din Delta Dunării și a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre".
Până acum, pe ordinea de zi a ședinței de miercuri sunt 48 de proiecte de hotărâri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1215 secunde