Consilierii județeni PSD s-au amuzat și ieri pe banii noștri

1418
Pedeliștii par a fi incomozi rău pentru adversarii lor politici. După ce în consiliul local li s-a găsit nod în papură lui Ion Popescu și Cătălin Filișan pentru a nu fi validați din prima ședință, situația s-a repetat și ieri, la ședința de constituire a Consiliului Județean Constanța. Social- democrații au votat ieri, în unanimitate, împotriva validării lui Ion Popescu, Zanfir Iorguș și Gheoghiță Corbu.

Avocatul Ion Popescu a recidivat… Sub oblăduirea mai marelui lor, Nicușor Constanti-nescu, consilierii județeni PSD au votat și ei, ieri, asemenea celor de la municipiu, împotriva validării lui Ion Popescu. De ce?!
Fără un motiv anume, după cum vorbeau chiar pesediștii între ei, ci doar așa pentru amuzament și pentru a-și satisface orgoliile. Pentru a demonstra că ei sunt majoritari și că, deși Popescu a fost desemnat de alegători, să îi reprezinte în forul județean, pe ei prea puțin îi interesează voința alegătorilor alții decât cei PSD.
"Oricum va ataca în contencios și va câștiga", spuneau unii dintre social-democrații mai puși la curent cu legile.
Cert este că, într-adevăr, Popescu va ataca în contencios administrativ, în termen de cinci zile, ceea ce s-a întâmplat ieri în consiliul județean.
La fel de cert este că Popescu va câștiga și că are tot dreptul să facă și plângere penală împotriva majoritarilor… intangibili. Iar greșelile… se plătesc. La propriu. Rămâne de văzut, însă, dacă și pentru această greșeală, pardon, aroganță, a aleșilor noștri, vor plăti tot constănțenii de rând sau, așa cum ar fi și normal, vor plăti din propriile buzunare.
Popescu nu este singurul pedelist incomod, însă. Social-democrații au votat împotriva validării și în cazul consilierilor PD-L Gheorghiță Corbu și Zanfir Iorguș.
De menționat este faptul că dosarele celor trei pedeliști trecuseră de comisia de validare, membrii comisiei propunând cele trei mandate spre validare, alături de celelalte 33.
"Am fost invalidat pe criterii străine de lege și evident că voi ataca hotărârea în contencios administrativ în termen de cinci zile. Nu este niciun motiv de invalidare mai cu seamă că însăși comisia de validare a propus validarea mea. E vorba numai de un joc politic făcut de Nicușor Constantinescu, care, probabil, știind că greșește, și-a adus și un preot. Nu știm care este costul penitenței, dar îl bănuim.
Îmi dau seama că nici domnul Mazăre, nici domnul Constantinescu nu mă doresc. Din fericire, însă, nu este vorba de voința lor sau a majorității PSD, ci este vorba despre voința electoratului, prin urmare eu voi fi în consiliu, indiferent ce va vrea Constan-tinescu sau Mazăre.
Rămâne să văd care mă iubește mai mult, Mazăre sau Constanti-nescu, și atunci voi opta și eu…",a declarat, la plecare, Ion Popescu.
Noul Consiliu Județean Con-stanța, constituit ieri, este alcătuit din 21 de social democrați (împreună cu președintele), opt consilieri de la PD-L și șapte de la PNL.
Excepție făcând cei trei consilieri pedeliști, ceilalți 33 au depus ieri jurământul, în cadrul ședinței de constituire a noului consiliu județean.

Noii consilieri județeni sunt:
PSD
1. Nicușor Constantinescu - președinte
2. Cristian Darie
3. Cristina Dumitrache
4. Radu Babuș
5. Cristinel Dragomir
6. Ioan Mărcuș
7. Dumitru Florea
8. Dumitru Manole
9. Ion Dumitrache
10. Nicolae Dospinescu
11. Mihai Pariza
12. Niculae Peride
13. Petrică Munteanu
14. Elena Ioana
15. Atanasie Teodorescu
16. Maria Magiru
17. Fedbi Osman
18. Gheorghe Mihăieși
19. Paul Bocănete
20. Ilie Hondoreanu
21. Fronescu Stelian

PD-L
1. Ionel Manafu
2. Florian Constantin
3. Mihai Petre
4. Gheorghiță Corbu (invalidat)
5. Iancu Stavrositu
6. Cristina Brânzoi
7. Gheorghiță Gelu
8. Zanfir Iorguș (invalidat)
9. Ion Popescu (invalidat)

PNL
1. Mihai Lupu
2. Doina - Eufrosina Carp
3. Gabriel Monea
4. Adrian Bratu
5. Viorel Sorin Ciutureanu
6. Victor Ilie Rădulescu
7. Dănuț Antonoaea Zepa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6897 secunde