Contrarevoluția

(articol publicat în data de 8 iunie 2004, în România liberă - Ediția de Dobrogea)

Articolul de mai jos a fost scris imediat după alegerile locale din 2004 și cred că ideile merită reiterate în contextul actual, în care PSD, prin reprezentanții săi Mazăre & Constantinescu, a cucerit din nou județul Constanța. Având majoritatea în administrație, clanul este pe punctul de a instaura dictatura și în mass media, presa de opoziție fiind terfelită, la ordin, într-o campanie fără precedent, de jurnaliști ai publicațiilor aservite.

Imediat după 1989, s-a afirmat în Constanța un grup de tineri revoluționari care a început să facă presă altfel decât se făcuse până la revoluție. Și-au înființat un ziar și au scris folosind un alt vocabular, lăsând în urmă ziariști consacrați care erau însă cantonați între niște limite pe care nu le puteau depăși cu una, cu două.
A fost nevoie de acești băieți tineri pentru ca și ziariștii cunoscuți, care nu de lipsă de talent sufereau, să-și poată depăși limitările. Cei patru - Radu Mazăre, Radu Preda, Sorin Strutinski și Nicușor Constantinescu - au exagerat, au depășit uneori limitele bunului simț, au extins (mai mult decât ar fi fost permis) fondul principal de cuvinte, ba chiar au forțat considerabil gramatica limbii române, dar au creat o opoziție reală și au fost mereu împotriva "foștilor" care preluaseră puterea.
Au tras Constanța după ei, fundamentând în orașul nostru premizele opoziției. Oamenii au crezut în ei, dovadă rezultatele alegerilor în Constanța, fief permanent al opoziției democratice.
Undeva, pe parcursul acestui traseu care a făcut din patru tineri revoluționari trei oameni de afaceri multimilionari, s-a pierdut Radu Preda, retras din grup în urma unor conflicte sentimentale (cel puțin așa se spune, cu toate că ar putea fi mai mult decât atât).
Mazăre s-a implicat în politică pentru a evita o condamnare penală legată tot de excesele jurnalistice. În opoziție, firește. Dar nu putea fi îmblânzit de disciplina de partid, astfel încât s-a văzut exclus. Împreună cu Nicușor Constantinescu, au mizat pe statutul de independenți și s-au implicat în administrația locală cucerind, o dată în plus, încrederea constănțenilor. Percepuți ca opozanți - prin natura lor, cu toate că părăsiseră opoziția - au fost votați de majoritate.
Undeva, pe parcursul carierei de primar, respectiv consilier municipal au intervenit marele compromis și marea trădare. Lăsându-l în urmă și pe Strutinski (intrat, strategic, în Partidul Național Liberal), cei doi frățiori – Radu și Nicușor – au acceptat o mamă vitregă care se numește PSD. Nu se știe prin ce metode - șantaj, amenințare, promisiuni, ajutoare concrete și consistente - partidul de guvernământ, același care părea dușman natural pentru cei patru revoluționari despre care vorbeam la început, i-a adoptat pe cei doi cu acte în regulă. Cum transformarea lor a fost treptată, dar consistentă, pasul prin care au trecut din barca opoziției în cea a puterii a fost firesc.
Au transformat treptat și creația lor – ziarul, au atras în sfera lor de influență și multe alte ziare, imprimându-le același curent paradoxal. Au început să urască opoziția și să interzică ziarele critice la adresa lor. Au introdus cenzura pe care o desființaseră. Au favorizat autocenzura, pe care o ignoraseră benefic în 1990.
Din păcate, au tras după ei o mare parte a constănțenilor care au rămas atașați, îndrăgostiți chiar, de imaginea tinerilor revoluționari. Constanța este a mamei vitrege. Paradoxal, la 15 ani de la revoluție, doi dintre tinerii furioși au provocat o contrarevoluție. Or fi satisfăcuți de performanța lor?