Simboluri fără limite de interpretare, la Muzeu de Artă

854
La Muzeul de Artă s-a deschis, sâmbătă, expoziția de pictură, grafică și sculptură intitulată "Simboluri II", cu lucrări semnate de artistele Lelia Rus Pîrvan, Ludmila Grăjdan Ionescu și Marieta Besu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Lelia Rus Pîrvan și-a prezentat obiectivele pe care și le-a propus prin expunerea lucrărilor sale.
- Care este tema principală a expoziției?
- După cum spune și titlul, o reprezintă simbolurile general valabile pe care le regăsim în toate culturile din lume, simboluri care au și o expresivitate anume puse pe hârtie sau în forma tridimensională și pe care fiecare dintre noi a încercat să le trateze altfel. Eu am făcut ciclul ferestrelor inspirate de o veche sinagogă din Constanța, în care am pus împreună simbolurile luminii, a soarelui, a lunii, simboluri care se află, evident, într-o strânsă apropiere. Ludmila Grăjdan are ciclul catedralelor gotice, care preiau niște elemente pe care le găsim în multe alte culturi și civilizații, iar Mariana Besu pornește tot de la simbolistica existentă în vechea sinagogă. Împreună încercăm să spunem, de fapt, că simbolurile sunt general valabile și recognoscibile.
- Care sunt elementele de inspirație care vă generează creația?
- M-am documentat din arhitectura locală și străină, fără a ne limita la acest lucru, căutând, mai departe, să cercetăm ce se ascunde în spatele fiecărui obiect și simbol. Am căutat să mixez tot felul de medii și să alătur basorelieful de grafică. Mariana Besu merge pe o formulă foarte clasică, la fel ca și Ludmila Grăjdan Ionescu. Fiecare a pus propria sensibilitate și propriul talent în slujba acestui lucru.
- Simbolul pe care îl utilizați cu precădere este fereastra. Ce se ascunde dincolo de el?
- Este vorba despre fereastra spre interior, spre sine, spre suflet și spre căutarea în interiorul lucrurilor.
- Cât loc pentru interpretare lasă simbolistica?
- Foarte mult. Am folosit simboluri care să lase spațiu nelimitat interpretării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.712 secunde