POLITICA
Adrian Vlad își dă demisia din funcția de viceprimar al orașului Năvodari
Partidul Forța Democrată și-a lansat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, candidații pentru primăriile Mangalia și Năvodari. Astfel, președintele FD Constanța, Constantin Frățilă, a anunțat că, pentru fotoliile de primari ale municipiului Mangalia și orașului Năvodari au fost validate candidaturile lui Constantin Filimon și Adrian Vlad. În ceea ce privește decizia de a candida la șefia administrației publice din Năvodari, Constantin Filimon, actual consilier local independent, a precizat: „Eu sper în maturitatea electorală a alegătorilor din Mangalia. Și nu mă tem nici de muncă, nici de faptul că Forța Democrată este un partid mic”. Filimon a menționat, de asemenea, că din sondajele efectuate până acum, locuitorii Mangaliei îl creditează cu un procent de 14, 15%. PUBLICITATE
Pentru fotoliul de primar din Năvodari, FD merge pe mâna lui Adrian Vlad care a anunțat, în cadrul aceleiași conferințe, că demisionează din funcția de viceprimar al orașului: „Îmi dau demisia de onoare și îmi cer mii de scuze față de năvodăreni. Decizia mea de a candida pentru funcția de edil șef vine însă tocmai ca urmare a cererii năvodărenilor. Sunt oameni care mă opresc pe stradă și mă sfătuiesc să intru în cursă. Năvodărenii mă susțin”, a declarat Vlad. Totodată, el a atras atenția asupra faptului că, deși demisionează din funcția de viceprimar, își păstrează mandatul de consilier local.
Nota actuala: 0.0 | Numărul total de voturi: 0
|
Alte titluri din aceeasi sectiune
|
||||||||||||||